În Republica Moldova, rata suicidului este cu aproximativ 20% mai mare decât în alte țări europene. Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în anul 2019 în RM s-au sinucis 467 de persoane.
psiholog
Când îi spuneai NU, el începea să lovească în podea și are piciorușele pline de vânătăi. Mușca copiii, iar psihologul ca să-l sesizeze a apelat la această metodă. El putea să lovească specialistul, asta poate confirma logopedul, kinetoterapeutul și alții. Copilul prezenta niște momente de agresivitate și prezintă până în ziua de astăzi.
Călătoriile construiesc amintiri pline de farmec, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.
Mulţi părinţi uită să îşi exprime afecţiunea, nu au fost obişnuiţi să o facă sau consideră că pe copil e mai bine “să îl pupi în somn”. A fi distant emoţional faţă de copil îl învaţă pe acesta să nu cunoască emoţiile, să nu le exprime.
Într-o relaţie, ambii parteneri trebuie să facă faţă, în timp, anumitor schimbări – orice legătură este dinamică, evoluează, se transformă!