[geot country="Romania"] [/geot]

Sportul te ajută să devii mai motivat și organizat

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki

În ultimii ani, sportul şi alimentaţia sănătoasă au devenit două constante în vieţile celor care doresc să arate şi să se simtă bine. Mişcarea fizică este cea care ne ajută să ne tonifiem corpul, să fim mai energici sau chiar să ne îmbunătăţim starea de sănătate. Exerciţii fizice uşoare, antrenamente intense sau tehnici noi, care implică atât corpul, cât şi mintea, toate formele de sport sunt binevenite atunci când conştientizam câte beneficii ne poate aduce acest stil de viaţă.

De cele mai multe ori, însă, impactul pozitiv pe care îl are sportul asupra psihicului nostru a fost lăsat pe un plan secund. Cum mişcarea fizică contribuie la dezvoltarea, modelarea sau sănătatea trupului, dar şi a minţii, citeşte mai jos câteva beneficii ceva mai diferite:

1.    Sportul te face mai fericit!

Nu, nu este o utopie, ci doar o consecinţă a eliberării unor hormoni responsabili cu starea de bine, dar şi a producerii unor mecanisme complexe, neaprofundate îndeajuns până acum. Astfel, sportul poate fi considerat un antidot puternic împotriva anxietăţii, depresiei sau a stresului datorită eliberării de endorfine, substanţele care acţionează precum morfina, crescându-ne gradul de toleranţă la durere, dar oferindu-ne şi o stare de euforie.

2.    Mai energic şi mai spontan, tot cu ajutorul mişcării fizice!

Randamentul profesional, nivelul de toleranţă la durere sau la oboseală, spontaneitate în relaţiile personale, dar şi profesionale, toate pot fi îmbunătăţite cu ajutorul unui program sportiv regulat. Se pare că exerciţiile cardio ar fi recomandate în acest sens, aşa că diversifică-ţi antrenamentul cu sesiuni de jogging, alergare sau aerobic, înot sau exerciţii la aparatele cardio.

3.    Exerciţiile fizice, remediul perfect împotriva insomniei!

Calitatea somnului poate fi clar îmbunătăţită dacă facem sport, cel puţin 20 de minute pe zi. Diverse studii au certificat acest lucru, pe lângă alte beneficii pe care le oferă efortul fizic în cadrul acestui proces de refacere.

4.    Mai mult sport, mai puţine frustrări!

Încrederea în sine şi optimismul sunt influenţate şi de felul în care arătăm. Nu de puţine ori, frustrările legate de înfăţişarea noastră ne împiedică în a ne evalua corect calităţile şi în a porni la drum încrezători. Tocmai de aceea, atunci când sportul ne ajută să scăpăm de câteva kilograme şi, de ce nu, de frustrări inutile, căpătăm mai multă încredere în forţele proprii.  

5.    Yoga, Tai Chi sau Pilates pentru meditaţie şi relaxare!

Bineînţeles, toate formele de sport au un impact şi asupra psihicului nostru, însă unele dintre acestea sunt cu atât mai importante, cu cât implica şi mentalul în realizarea mişcărilor fizice. Antrenamentele de tip mind-body sunt cele mai indicate atunci când vrei să aprofundezi meditaţia, să te eliberezi de stres, să devii mai relaxat sau să previi apariţia unor afecţiuni precum Alzheimer sau demenţa. Dacă ai ajuns la acest nivel ceva mai înalt, ar fi de preferat să începi să lucrezi alături de un instructor specializat.

6.    Sportul reduce sau tratează anxietatea şi depresia!

Într-un studiu realizat la Arizona State University, http://fitness.gov/mentalhealth.htm
s-a arătat că exerciţiile aerobice sunt cele mai potrivite pentru a alunga depresia şi anxietatea. Se pare că exerciţiile fizice acţionează precum medicamentele antidepresive, crescând nivelurile neurotransmiţătorilor serotonină, dopamină şi norepinefrină. Ba mai mult, aceste două stări pot influenţa negativ calitatea somnului, încrederea în sine, interrelationarea, dar şi sănătatea mentală a pacienţilor. Pentru rezultate satisfăcătoare, pacienţii sunt îndemânaţi să practice exerciţii intense, de câteva ori pe săptămână, pe o perioadă mai lungă de timp.
 
7.    Sportul te ajută să devii mai motivat, mai organizat, dar şi mai sociabil!

Pentru a începe o activitate sportivă regulată ai nevoie de motivaţie. Acel proces de conştientizare a importanţei mişcării fizice, voinţa de a ajunge periodic la sala fitness sau de a atinge unele obiective te vor disciplina şi în viaţa de zi cu zi. Sportul funcţionează ca un joc de domino: un avantaj îl atrage pe altul, aşa că, vei fi mai determinat, apoi mai mulţumit de imaginea ta, mai încrezător în forţele proprii, pentru că la final să devii mai sociabil cu toţi cei din jur. 

Sursa- https://miscareafacebine.ro/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6