E una dintre cele mai dedicate persoane atunci când vine vorba de jobul de zi cu zi. Antrenor personal și specialist în nutriție, Cristina Burdulescu originară din Cantemir, transmite din energia ei tuturor celor care o înconjoară. Îi place la nebunie ceea ce face, așteaptă cu nerăbdare să meargă la muncă, iar în momentele când are puțin timp liber citește și caută informații legate de alimentație, nutriție și exerciții fizice. Cum decurge o zi obișnuită din viața ei, ce a motivat-o să renunțe la meseria de jurnalist pentru cea de antrenor personal, aflați din interviul acordat pentru Revista Isecrete.
Meseria de antrenor personal este unică, frumoasa și provocatoare. Cum ai ajuns să practici sport și ce te-a motivat să continui?
”Am 26 ani. În 2016 am absolvit facultatea de jurnalism, după care am activat timp de 2 ani la un post de televiziune. A fost o perioadă frumoasă, în care am cunoscut oameni minunați și am acumulat experiențe unice. Însă la un moment dat am simțit nevoia să-mi schimb domeniul de activitate. Astfel, am făcut cursuri de antrenor personal și nutriționist. Iar în scurt timp am îmbrăcat forma de instructor de fitness și am lucrat timp de 2 ani în calitate de antrenor la un club din Chișinău. Am riscat și mi-am transformat pasiunea în job!
Am început să frecventez sala de forță încă din 2015. Timp de 3 ani m-am antrenat ca amator, fără a cunoaște prea multe în anatomie, biomecanică, nutriție. Nu mai puteam continua așa. Vroiam să studiez acest domeniu și să obțin rezultate calitative”.
Cum decurge o zi obișnuită din viața ta?
”Ah, zilele mele uneori pot fi foarte monotone. În mare parte antrenez pe alții, iar în cele 3-4 ore libere care îmi rămân, fie mă antrenez eu, fie le acord treburilor casnice. De când am început antrenamentele pe platforme online să zicem că economisesc ceva timp, dar activitățile au rămas cam aceleași, sport și nutriție”.
Spune-ne câteva cuvinte despre alimentația ta. Cât de mult contează să avem grijă ce mâncăm?
”Nu țin diete. Sunt contra acestora. Dar mă alimentez sănătos. Îi dau corpului ceea de ce are nevoie pentru o bună funcționare. Încerc să evit pe cât pot: băuturile carbogazoase îndulcite, fast-food, chipsuri, pâinea albă, cartofii pai, biscuiții, ciocolatele, carnea grasă etc. La mesele principale nu-mi lipsesc legumele. Acord o atenție deosebită cinei, făcând-o cât mai lejeră pentru a nu-mi îngreuna digestia pe noapte. Mă hidratez, deși mai am de lucrat la acest capitol. Cu toate astea, când am pofte mi le împlinesc. În caz că poftele vin prea des (zilnic), mi le înhib”.
Recomandări pentru creșterea masei musculare
”Masa musculară se adaugă numai în prezența sportului. Pentru a adăuga câteva kilograme de mușchi este nevoie de un regim alimentar calculat, în care să se respecte raportul macronutrienților și desigur antrenamente regulate cu greutăți. Nu este un scop tocmai ușor de realizat, dar în schimb câtă plăcere”!
Cristina este convinsă că, o viață sănătoasă presupune cât mai multă mișcare.
“Perseverența. Perfecțiunea. Răbdarea. Puterea. Prioritizarea pasiunilor. Aceste lucruri te țin sănătos.”
”Foarte des am astfel de momente. Dar am învățat să le înfrunt, căci îmi este mai greu să trec peste mustrările de conștiință decât peste lene. Nu știu dacă aș fi la fel de motivată să fac sport, dacă nu aș fi antrenor. Probabil era să găsesc multe scuze. Dar așa mă salvează job-ul pe care mi l-am ales. Nu pot sări prea mult peste orele de sport, căci pierd abilitățile, rezistența și formele la care am muncit atât de mult”.
Pe lângă faptul că este distractiv, săritul corzii reprezintă o modalitate eficientă de a ne menține în formă și a ne crește atât capacitatea pulmonară, cât și rezistența fizică.
”Săritul în coardă este un exercițiu foarte bun și îl recomand cu încredere tuturor persoanelor cărora sănătatea le permite să execute acest exercițiu. Săritul în coardă activează absolut toți mușchii corpului, chiar mai mulți decât la alergat, ceea ce accelerează metabolismul și favorizează arderea caloriilor. Este bun atât pentru cei care vor să slăbească, cât și pentru cei care vor să se tonifieze sau chiar să adauge masa musculară, în pofida faptului că este un exercițiu cardio. Cât despre alte exerciții în condiții de casă, sunt prea multe pentru nu le enumera. Pot spune doar un lucru. Nu contează unde te afli, dacă ai voință, vei practica sportul oricum, indiferent de anturaj sau condiții. Sunt o mulțime de exerciții și accesorii care ne permit să ne antrenăm oriunde, doar să vrem”.
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?