Meseria de părinte este cea mai grea și complicată. Deși, cu toții încercăm să le oferim copiilor tot ce este mai bun, există situații în care pierdem controlul asupra situației și nu avem idee cum să ne comportăm cu cel mic. Psihologii atrag atenţia că, atunci când greşelile sunt frecvente, sunt inevitabile problemele de comportament la copii.
1. Observă numai comportamentele neadecvate ale copilului şi ignoră comportamentele „bune”
Unii copii nu primesc nicio atenţie din partea părinţilor / adulţilor atunci când se comportă bine, şi de aceea acest comportament se va repeta mai rar. Dacă cei mici sunt ignoraţi atunci când se comportă frumos, dar sunt certaţi şi atenţionaţi atunci când sunt neascultători, pot învăţa că singurul mod de a obţine atenţia adulţilor este să adopte comportamentul nedorit.
Acestea îi ajută să repete comportamentele aşteptate de către adulţi şi sunt un bun reper, cu ajutorul cărora copiii îşi vor putea regla manifestările. Nu vă limitaţi deci la a vă certa copilul pentru ce nu face bine! Lăudaţi-l atunci când se poartă frumos şi când vă ascultă.
2. Se ceartă în faţa copiilor
Copiii sunt foarte sensibili la conflictele adulţilor şi învaţă foarte mult observând comportamentele altora. Dacă cei mici văd că părinţii se înfurie, strigă unul la celălalt, vor învăţa că este în regulă să ţipe când au o problemă. Copiii ai căror părinţi îi lovesc, vor avea tendinţa de a lovi şi ei. Băieţii pot deveni mai agresivi, iar fetele mai stresate, deprimate atunci când văd certuri între părinţi.
Acei copii care sunt expuşi la violenţă sau educaţi prin metode violente, atât verbal cât şi fizic, pot dezvolta probleme emoţionale şi comportamentale care îi împiedică să dezvolte relaţii sănătoase cu ceilalţi şi care le vor afecta viaţa relaţională ca adulţi. Ţipetele provoacă teamă şi anxietate, iar copilul se va manifesta plângând şi devenind agitat.
3. Transmit mesaje emoţionale greşite, care îi invalidează pe copii
Cei mai mulţi părinţi îşi exprimă neumulţumirea faţă de copil, şi nu faţă de comportamentul acestuia. Spun adesea “eşti rău”, când ar trebui să spună “ai făcut un lucru rău”, fără să îşi dea seama că este o mare diferenţă între cele două afirmaţii. Astfel de exprimări pot afecta stima şi imaginea de sine a copilului. Folosirea unor apelative precum “prost”, “idiot” sau încercarea de a trezi sentimentul de vină ( “ce ar crede tata dacă te-ar vedea în halul ăsta”), îi poate face pe copii să fie mai cooperanţi din cauza ruşinii însă, pe termen lung, copiii astfel dojeniţi se vor simţi supăraţi şi ostili.
4. Pedepsesc copilul în momente de furie sau de criză
Atunci când îşi pedespesc copiii în momente de furie, există întotdeauna riscul ca părintele să se piardă cu firea şi să rănească copilul. Factori de stres precum problemele financiare, dificultăţile de la locul de muncă pot extenua părintele şi îl pot aduce în punctul în care se înfurie la cea mai mică greşeală a copilului,pedepsindu-l în mod neadecvat. Repetarea unor astfel de situaţii îl vor face pe copil să se simtă confuz şi trist sau furios, ca răspuns la furia părintelui, iar pe termen lung să manifeste o instabilitate în comportament, ca urmare a inconsecvenţei părintelui în disciplinare.
5. Nu îşi manifestă afecţiunea
Mulţi părinţi uită să îşi exprime afecţiunea, nu au fost obişnuiţi să o facă sau consideră că pe copil e mai bine “să îl pupi în somn”. A fi distant emoţional faţă de copil îl învaţă pe acesta să nu cunoască emoţiile, să nu le exprime. Pe termen lung, această greşeală a părinţilor va afecta relaţiile copilului cu ceilalţi, va provoca frustrare, anxietate.
O metodă prin care părinţii îşi pot manifesta interesul şi grija pentru copil este exprimarea frecventă a afecţiunii fizice. Atingerile, îmbrăţisările, mângâierile, îi ajută pe copii să crească într-un mediu în care simt încrederea de a manifesta şi primi dragoste. Afecţiunea manifestată în primii ani de viaţă îi ajută să formeze legături stabile cu părinţii.
6. Au aşteptări nerealiste de la copil
Foarte des, părinţii îşi stabilesc aşteptări faţă de copii lor, care sunt peste posibilităţile acestora. Aceşti părinţi au anumite convingeri, rigide, despre cum ar trebui să se poarte copilul şi ce realizări ar trebui să aibă. Acesta este unul dintre factorii des întâlniţi în abuzul emoţional asupra copilului. Când copilul eşuează în a atinge aceste aşteptări, părintele poate reacţiona prin izolarea acestuia,printr-un comportament rece faţă de el.
7. Nu sunt disponibili pentru copiii lor
A fi disponibil pentru copilul tău înseamnă mai mult decât a-l ajuta la lecţii, a-l lua de la şcoală, a-ipune masa. Înseamnă a comunica şi a te juca cu copilul tău, creând astfel o conexiune care construieşte încrederea copilului în el însuşi, îl ajută să aibă relaţii reuşite cu alţi copii sau adulţi, îi dă sentimentul de siguranţă într-o lume pe care încă nu o cunoaşte. Relaţiile pozitive dintre copii şi părinţi conduc la structurarea pozitivă a personalităţii copilului, în timp ce relaţiile defectuase dintre părinţi şi copii au efecte negative asupra copilului, ce se vor manifesta mai târziu în viaţa adultului prin agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate.
8. Sunt hiper-protectivi cu copiii lor
Copiii care nu învaţă să rezolve probleme se vor simţi inferiori. Părinţii care îi protejează pe copii de tot ce îi înconjoară, îi împiedică pe aceştia să-şi formeze abilităţi de rezolvare a situaţiilor cu care se confruntă şi îi fac să se simtă inutili.
9. Apelează la bătaie pentru corectarea imediată a comportamentului copilului
Mulţi părinţi folosesc încă bătaia pentru a corecta comportamentele nepotrivite ale copilului. Din păcate însă aceasta este o falsă soluţie şi, mai mult, este generatoare de frică, furie, comportament agresiv din partea copilului. Bătaia distruge sufletul copilului şi are consecinţe pe termen lung, putând afecta viaţa emoţională şi relaţională a viitorului adult.
10. Nu apelează la ajutor profesionist atunci când au nelămuriri sau nu ştiu cum să procedeze
Este o greşeală gravă şi din păcate încă des întâlnită, aceea că mulţi părinţi nu acceptă faptul că ar putea avea nevoie de ajutor în gestionarea relaţiei cu propriul copil. Consilierea parentală efectuată de către specialişti îi poate ajuta să evite aceste greşeli – şi multe altele – în creşterea copiilor.
