Copii din ziua de azi s-au născut şi au crescut diferit faţă de generaţiile anterioare, fiecare tânăr având un laptop sau un smartphone, motiv pentru care specialiştii îi numesc Generaţia Internet. Aceştia ies foarte rar afară, iar acest stil de viaţă este cauza principală de depresie şi nefericire.
Potrivit psihologului Lenke Iuhoş, mulţi părinţi dau vina în mod eronat pe dezvoltarea tehnologiei pentru situaţia actuală, şi nu conştientizează modul defectuos prin care s-a creat ruptura totală între viaţa reală şi viaţa virtuală.
“Majoritatea părinţilor le oferă copiilor lor laptopuri, tablete, telefoane inteligente etc., pentru a-i ţine ocupaţi, cuminţi, sperând că doar prin această metodă ei se pot ocupa de treburile cotidiene. Din nefericire însă, acest mod de relaţionare este unul deficitar, riscând să acutizeze şi mai tare ruptura emoţională între părinţi şi copii, cei din urmă găsindu-şi până la urmă refugiul în lumea virtuală. Şi mai îngrijorător este faptul că micuţii au ajuns nici măcar să nu se mai bucure când primesc un gadget de ultimă generaţie, aşa cum o făcea generaţia anterioară când primea o gumă Turbo, spre exemplu, ci adoptă o atitudine de genul da, mi se cuvine. Tehnologia a ajuns să fie folosită de copii nu ca un mod de divertisment, ci ca o încercare disperată de a le umple nefericirea”, explică psihologul.
Generaţiile Z şi Alpha: cum strigă după ajutor?
Psihologul este de părere că reprezentanţii Generaţiei Internet au tendinţa de a adopta două tipuri de atitudini, pentru a primi atenţia cuvenită:
- Va încerca să capteze atenţia părinţilor prin diferite metode.
“De regulă, pentru a atrage atenţia, la început, copiii se manifestă zgomotos: ţipă, aruncă jucăriile, fac dezordine, sparg lucrurile din casă etc. Este esenţial pentru noi, părinţii, să observăm imediat aceste comportamente şi să conştientizăm că aceştia nu au ajuns la maturitatea necesară de a-şi exprima corect sentimentele şi trăirile. Este clar un strigăt de ajutor, iar un părinte atent va înţelege imediat de ce copilul său este obraznic. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenţie şi răbdare copilului, să faci ce-ţi spune şi să-i oferi timpul şi răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
- Se va închide în el şi va înceta să mai comunice.
“Dacă acele strigăte după ajutor nu vor fi auzite, copiii se vor resemna şi într-un final vor înceta să mai comunice cu cei din jurul lor. În faza imediat următoare, aceştia îşi vor reprima sentimentele şi trăirile şi nu vor mai căuta ajutor din partea părinţilor, ci vor căuta noi metode de a-şi umple golul interior. Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăieşte copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente şi obiceiuri nesănătoase, prin care să-şi satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie, prin: implicarea în relaţii toxice, consumul de alcool, consumul de droguri, anturaje rău famate etc.”, declară psihologul Lenke Iuhoş.
Cum le putem reda copilăria micuţilor noştri?
Psihologul consideră că strategia cea mai puţin eficientă, pe care o poate adopta un părinte, este de a-l îndepărta brusc de tehnologie, acest lucru va aduce şi mai multă confuzie în viaţa lor. Copiii au nevoie de un calendar de activităţi, prin care să-şi descopere hobby-urile şi noi metode de divertisment decât cele oferite de telefonul mobil.
“Copiilor din ziua de azi nu li s-a oferit ocazia să observe noi metode de a se bucura de viaţă, noi mijloace prin care să-şi construiască o relaţie sănătoasă şi echilibrată între viaţa virtuală şi cea reală. Copiii nu au capacitatea de a lua singuri decizii benefice pentru dezvoltarea lor emoţională, de aceea au nevoie de părinţi în acest sens. Îl poate aduce mai des în parc, la locul de joacă, mai des la iarbă verde, într-o expediţie pe munte, îl poate înscrie într-un club sportiv (karate, fotbal, înot, gimnastică etc.). El nu trebuie îndepărtat abrupt de stilul său de viaţă, ci trebuie să i se arate o alternativă de a-şi trăi viaţa, astfel încât el să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.
Sursa- https://www.csid.ro/
