[geot country="Romania"] [/geot]

Cum explici copilului că el nu poate mânca chipsuri, bomboane și alte alimente nesănătoase pe care le vede la alți copii?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki

Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când învățăm copiii de mici ce e bine să facă și ce nu, este să fii sigur pe tine. Te gândești bine înainte la fiecare lucru, cântărești argumente, decizi, apoi faci așa cum ai hotărât. Din când în când reevaluezi situația și decizi dacă limita pe care ai ales-o rămâne sau poate fi suspendată ori modificată.

De exemplu, când copilul are patru luni, decizi că nu-i vei da zahăr până la patru ani. La un an îți dai seama că poți să îi oferi dulciuri făcute în casă, rar, o dată pe săptămână, îndulcite foarte puțin, cu curmale. La doi ani deja poți face ceva dulce în casă de două ori pe săptămână. La patru ani primește dulce în fiecare zi la grădiniță. La cinci ani decizi că poate gusta și câte ceva cu zahăr, poate chiar în fiecare zi, dar nu lucruri pline de prafuri și conservanți. Și așa mai departe.

Situația e aceeași pentru libertatea pe care o are pe stradă (la 1, 2 ani mergi numai cu mine de mână, la 4 ani mă iei de mână când traversăm, în rest putem merge unul lângă altul, la 6 ani poți traversa lângă mine, dacă știu că ești atent și mă urmezi, la 8 ani poți traversa singur străzi mici, la 12 poți traversa singur orice stradă), pentru timpul la ecrane, pentru supravegherea la joacă și așa mai departe.

Odată ce v-ați decis, comunicați asta copilului și implementați limita în viața voastră.

Copilul nu are voie dulciuri? Nu mâncați dulciuri în fața lui, nu le țineți în casă.

Nu are voie la ecrane? Nu stați pe Facebook în fața lui, explicându-i ce nesănătos e ecranul.

Nu bea sucuri? Nu beți nici voi. O dată pe semestru la o aniversare nu se pune, nici pentru copil, nici pentru voi.

La un an, nu-i oferiți copilul nimic din ce considerați nesănătos. La doi ani, la fel. La trei ani, la fel. Nu puteți avea așteptarea ca un copil atât de mic să înțeleagă și să se poată abține. E încă datoria părintelui de a-l ține departe de lucruri atrăgătoare, care nu sunt sănătoase.

Va cere? Probabil că da. Acesta nu e un motiv să renunțați la o limită pe care ați ales-o cu argumente serioase. Se va supăra? Sigur, e dreptul lui, e normal să se supere. Vrea ceva ce nu poate primi. Acesta nu e un motiv să renunțați la o limită pe care ați ales-o cu argumente serioase.

Îi primiți și îi acceptați plânsul și supărarea. Dar limita rămâne.

Nu, nu poți primi napolitane, nu sunt sănătoase. Ai încredere în mine. Știu  că ești supărat, te înțeleg, și eu aș fi. Stau aici lângă tine până te simți mai bine. 

Un copil de 4, 5, 6 ani, poate gusta și poate înțelege detalii despre ingrediente sănătoase. Unii se pot abține după ce înțeleg principiul unei alimentații sănătoase, alții nu. Încă e treaba noastră să îi ghidăm, să nu cumpărăm ce nu considerăm sănătos. Cred că abia după 7-8 ani, copiii pot lua decizii de om mare, adică pot refuza să consume ceva ce știu că nu e sănătos. Unii pot abia mult mai târziu.

Ce facem cu zilele de naștere?

Pot mânca tort, chips-uri și ce mai e pe acolo, dar cu măsură, și vor bea apă, nu suc. Știu și ei că excesul de dulce nu e bun. Nu e nevoie să îi supraveghez, ei au înțeles, au integrat această limită. E foarte greu pentru ei să nu mănânce tort câtă vreme toți ceilalți mănâncă. La fel și atunci când colegii aduc la școală să-și servească prietenii de ziua lor chestii pe care noi nu le-am cumpăra niciodată din magazin. Sunt excepții și le tratăm ca atare: rare.

Cu alte cuvinte, când sunt mici, îi ținem fizic departe de lucrurile pe care le considerăm nesănătoase și le spunem NU când vor să guste cola de la un copil din parc. Când mai cresc, le oferim toate explicațiile, pentru că acum le pot înțelege.

Vrea cineva să-i ofere să guste?

Nu, mulțumim, nu are voie.

Și te îndepărtezi, chiar dacă copilul întinde mâna.

Îl înveți de mic să nu accepte nimic de la persoane necunoscute, iar dacă cineva îi oferă totuși lucruri de gustat, să vină să îți spună, iar apoi tu refuzi ferm și politicos. Pe măsură ce cresc, refuzăm (și pentru că e bine să nu mâncăm de la persoane străine, indiferent de vârsta noastră și de obiectul degustării) la fel de politicos, dar le putem oferi noi să guste, împreună cu informații detaliate, ca să-i învățăm să decidă pentru sine.

Vine o vârstă când nu o să mai fim noi cei care cumpără ce mănâncă/încearcă/consumă copilul, așa că e bine ca el să înțeleagă ce e sănătos și ce nu. Nu e nicio dramă să guste din lucruri, câtă vreme îi explicăm de ce consumul regulat e periculos.

Dar dacă bunicii sunt cei care îi oferă mereu dulciuri, ba chiar îi cumpără pe ascuns?

Pentru bunici, dulciurile sunt egale cu iubirea. E de înțeles, pe vremea noastră îți dădeai un rinichi pentru o ciocolată chinezească.

Cu bunicii trebuie să cooperăm, sunt bunici! Hai să găsim un compromis (dacă nu vrei, îmi pare rău, dar nu poți veni pe la noi zilnic, ne vom vedea mai rar, ca să ne putem respecta stilul de viață pe care eu l-am ales, eu, care acum sunt adult). Vrei neapărat să îi oferi dulciuri, deși eu ți-am arătat motivele pentru care noi am decis să nu-i dăm dulciuri?

Dacă îi cumperi dulciuri pe ascuns, mă simt înșelată. Nu mai pot lăsa copilul la tine peste noapte, deși atât de mult îi place…
Dacă nu ai de ales și depinzi de bunică, tot cred că se pot discuta lucruri. Depinde mult cum abordezi situația. Ajută mult să vii dintr-un spațiu de cooperare, de nevoie a ta: Uite, te rog, am nevoie să știu că acest copil nu e confuz, eu îi spun că biscuiții nu sunt prea sănătoși, i-am arătat ingredientele, hai să fim de aceeași parte, să facem echipă, nu-i mai cumpăra chestii din astea, dar uite, puteți face clătite împreună! O să vă distrați și el iubește clătitele!

Hai să ne imaginăm că bunica vrea să dea copilului o guriță de vin după masă, că așa crede ea că e bine. Tu în nici un caz nu accepți așa ceva. Bunica e încăpățânată. Nu ai cu cine lăsa copilul, trebuie să mergi la serviciu. Ce faci?
Sau să ne imaginăm că bunica lovește copilul, nu grav, doar îi șterge câte una peste fund când copilul plânge. Ce faci?

Renunți la principiile și valorile tale pentru că nu ai de ales?

Ori poate ai de ales? Aici fiecare decide ce e important pentru sine.

E important să căutăm alte soluții, mereu sunt și alte soluții, trebuie doar să ieșim din filmul ăsta cu sunt singura persoană din lume pentru care nu există alte soluții.

Cât copiii sunt mici, un NU și un model de viață sănătos aplicat de toți membrii familiei sunt suficiente. Pe măsură ce cresc, le oferim și instrumentele pentru a înțelege de ce e NU, ca să poată învăța singuri ce și cum. Da, sigur, vor protesta, dar dacă au de la început obiceiuri sănătoase, dacă au alături un părinte sigur pe el, care nu transformă mâncarea de proastă calitate în recompensă (primești biscuiți dacă mănânci supa), vor accepta această limită ca pe toate celelalte care țin de siguranță și o vor respecta din proprie dorință și când mai cresc.

Sursa

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6