Viorel Mardare trăiește!

Scurta istorie a unei vieți frumoase, așa cum i-a reușit lui…


O zi ne poate schimba viața, cea în care se nasc copiii, când pierzi un om drag, când afli că mai ai puțin până viața ta se va sfârși. Aceste zile sunt decisive, ele îți poate determina caracterul, cine vei fi mai departe. Ele sunt adesea însoțite de una din cele mai interesante sentimente pe care le poate avea omul: frica. Pe unii frica îi blochează, altora le dă aripi, totul depinde de noi. Viorel a avut 2 zile în care a decis cine este el. Prima este ziua când a decis că îi pasă de locul unde trăiește, a doua e cea când a aflat că este bolnav. Stilul acelor zile se regăsesc în fiecare cuvințel ales.

Nu vreau să vă povestesc despre reușitele lui, despre ce regizor era, ce a scris și cât de amuzant era el sau nu la emisiunea „Ministerul Adevărului”, dar o să-mi permit să vă zic despre ceea ce am citit eu în carte.

Ceea ce m-a lovit pe mine în moalele capului a fost expresia „Așa erau timpurile”, una folosită de cei care n-au făcut nimic, cei care se temeau, care nu știau altceva decât să se supună, care se tem de schimbări și mioriticii plaiului moldav. Iar după ce o să citiți cartea, o să vă dați seama că nu suntem unicii din Europa care facem/am făcut așa de-a lungul istoriei. Au fost și nemți care au acceptat conjunctura, francezi, italieni, români, de tot neamul. Adevăratele schimbări vin când te opui și aperi ce ai mai scump, se dezvoltă sămânța de om din tine.

Pentru că lui Viorel îi păsa de orașul în care a crescut, a învățat, a muncit, îi păsa de țară, politică, economie, cultură. Viorel a scris oriunde a reușit despre ce îl durea, ce era important, despre știrile scoase din deget, dacă avea „dazvol” de la primărie, scria și pe garduri, doar ca să ajungă, fără ca să vrea, la cât mai multă lume, poate reușea să le gâdile un pic substanța cenușie și poate, poate în câțiva mii de ani ne vom aduce aminte de un cuvânt din vechiul dicționar, Demnitate.

Cartea are 4 capitole, iar țopăiala veselă de la început, acele lacrimi ale absurdului, ușor se transformă în cele mai triste și noduroase rânduri, în special acordurile de final. Am râs în troleibuz, am pufăit în bucătărie, am scăpat enervată stațiile de autobuz, și am plâns ultimele pagini de carte înfofolită în pat. Și cred că a fost prima dată când nu am deschis ultimele pagini pentru a vedea cu ce se încheia epopeea gândurilor. Am fost fidelă atenției dedicate fiecărei pagini, pentru că mi-am dat seama de importanța alegerii făcute de Dorin Onofrei, omul care a adunat toate gândurile lui Viorel într-un repertoriu reprezentativ. Generația noastră a crescut alături de ceea ce citim, rând de rând, memoriile voastre-și vor deschide fișierile evitate, poate ani…

„Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu ai dreptul să amâni nimic, că nu ai dreptul să spui „lasă că voi face la anul”. Acest „la anul” s-ar putea să nu vină niciodată. Și nu-i vorba doar de proiecte mari, grandioase, planuri de viitor, e vorba de chestii micuțe, să spui cuiva te iubesc, să spui mulțumesc. Mulțumescul spus la timpul potrivit este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la această boală.”
Viorel Mardare (Posmotrel)

Viorel a scris sincer, iar asta cucerește ori supără, din două una o nimerești. Cei cuceriți vor înghiți din greu atunci când îl vor rememora, chiar dacă nu l-au cunoscut personal, dar ce-a lăsat el din urmă ne-a fost de ajuns ca să îl îndrăgim. Supărăcioșii n-au decât să se regăsească printre rândurile manifestului său și să facă comentarii agramate. Ele deja nu mai fac 2 lei, din fericire…

Pentru cine este cartea asta și de ce?

Pentru adolescenții trecuți de 14 ani, să fim serioși, dacă vă incomodează cumva cuvintele mai deocheate, eu vă încurajez să lăsăm ipocrizia, ei știu mai multe și mai urâte.
Pentru tinerii care au o închipuire mai puțin clară despre istoria și cultura anilor trecuți. Huba Buba mai știți, dar de Turbo…
Pentru generația 30-45, pe umerii cărora s-au construit alianțele, democrația și s-a eliberat comunismul din „lanțurile mârșave ale europenilor cotropitori” aka „românii fasciști”.
Pentru generația părinților noștri care ne-au crescut, și-și vor aduce aminte de copilăria noastră octombrică.
Pentru bunicii noștri, să se mândrescă de curajul și dreptatea așternută în cel mai frumos eseu compus, pentru că ceea ce scriam noi la școală era pentru notă, acesta e pentru viață.
Și cel mai vajnic – pentru cei care deja au în ADN-ul lor sarcasmul!

Sughiț bun Viorel. Anul ăsta e al tău…

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Despre Carte

„Doggy”, de Maria Pilchin

Ai nevoie exact de o ora, chiar mai puțin, pentru ca să cuprinzi viața lui Andrei Mătăsaru. Un copil ca sutele de mii cu mamele plecate peste hotarele țării, cu tați absenți, bunicii bolnavi, copiii pierduți în lumea mică din Republica Moldova! Andrei s-a născut în anul Câinelui, are comportamentul unui cățeluș blamat de toți

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6