Copiii din ziua de azi s-au născut şi au crescut diferit faţă de generaţiile anterioare, fiecare tânăr având un laptop sau un smartphone, motiv pentru care specialiştii îi numesc Generaţia Internet. Aceştia ies foarte rar afară, iar acest stil de viaţă este cauza principală de depresie şi nefericire.
consecințe
Multe persoane se refugiază, însă, în mâncare atunci când au probleme în viață, dar nu aceasta este soluția. În timp vor apărea kilogramele în plus și bolile.
Multe dintre noi consideram ca imaginile frumoase, adesea extrem de editate, postate de ceilalti pe retelele de socializare ne degradeaza imaginea despre propriul corp. Ne putem proteja de acest lucru? Care este parerea oameniilor de stiinta? Cercetarile privind masura in care social media ne influenteaza parerea despre aspectul fizic se afla in stadiu incipient, iar majoritatea sunt corelative.
Dacă nu ții cont de cât de multe proteine consumi sau mizezi foarte mult pe legume ai putea avea de pierdut inclusiv în cadrul procesului de săbire. Un metabolism accelerat și reconturarea siluetei depind în mare măsură de felul în care este structurat meniul zilnic. Important nu este numai să reduci drastic totalul de calorii, ci să consumi alimente care favorizează realizarea tuturor funcțiilor organismului și protecția împotriva microbilor și a virușilor.
Un copil ce este obligat să termine toată mâncarea din farfurie, poate ajunge, în timp, să se confrunte cu mai multe probleme.Psihologii ne avertizează asupra următorului lucru: copiii ce sunt forțați de către părinți să mănânce tot din farfurie sunt mai predispuși spre anumite tulburări de comportament, spre anumite tulburări alimentare, iar starea lor psihică va fi alterată.