”Căsnicia este cea mai importantă călătorie pe care poate să o întreprindă un om”. Søren Kierkegaard
Încredere, stimă, respect și iubire…sunt doar câteva dintre ingredientele care stau la baza unei relații fericite și care le-au condimentat viețile. Se cunosc din 2000, iar din prima clipă când s-au văzut a fost dragoste la prima vedere. Alisia Braga și soțul său Vitalie trăiesc o frumoasă poveste de dragoste chiar și după mulți ani ani. Pentru ei, cea mai frumoasă poveste de dragoste.
Pentru că, suntem în luna dragostei vrem să vă prezentăm un exemplu de familie care, și după 20 de ani au rămas la fel de îndrăgostiți, fericiți și romantici.
Cum a început povestea voastră de dragoste?
Ne-am cunoscut într-o cafenea, eu lucrăm chelneriță. Aveam atunci 18 ani și nu puteam lucra pe specialitate din motiv că nu aveam experiență. Eram independentă și îmi plăcea să am banii mei. Așa a fost să fie ca într-o zi să îl cunosc pe soțul meu. Ne-a întâlnit 5 ani, dintre care 3 el a fost plecat peste hotare, eu am rămas acasă deoarece nu mi s-a deschis viza(pe atunci era mai greu la acest capitol).
Eram îndrăgostită și desigur că, eram gata să îl aștept, vorbeam în fiecare zi la telefon, ne scriam scrisori și mă bucuram de fiecare dată când îi auzeam vocea. Însă dorul era prea mare așa că, atunci când i-am spus că m-am săturat de această distanță și că nu îl mai aștept a lăsat totul și a revenit în Moldova.
A urmat cererea în căsătorie, a fost una simplă dacă facem comparație cum are loc totul în prezent. Deci, a intrat într-un magazin să probeze ceva brățări pentru el.
Eu m-am plictisit și am ieșit afară să îl aștept iar, peste câteva minute se apropie și….atunci am rămas fără cuvinte. Mi-a pus pe deget direct verigheta nu am avut inel de logodnă. Pentru mine a fost ceva minunat, atâtea emoții frumoase și minunate. Nunta la fel…e ceva care merită de trăit.
De 20 de ani împart același destin, aceleași vise și emoții. În acest timp au învățat că toleranța și răbdarea sunt absolut necesare în relații. Alisia mărturisește că, cuplul „ideal” se întâlnește mai degrabă în filme decât în realitate. Totuși, dacă depui efort și muncești asupra relației tale cu partenerul poți avea o căsnicie fericită până la adânci bătrâneți.
Pe 10 iunie am împlinit 20 de ani de când suntem împreună. Desigur, am avut parte și de bune și mai puțin frumos ca la fiecare dintre noi, dar am știut să luptăm umăr la umăr. Comunicarea este cheia succesului într-o căsnicie. Noi întotdeauna discutăm orice problemă, analizăm și încercăm să găsim un compromis. Deși, recunosc că la început era mai complicat. Fiind ambii geloși, ne certam de la nimic…până am început să ne înfruntăm temerile și fricile. Nu poți tine o persoană alături cu forța asta am înțeles și este important să învățăm din greșeli. Să avem răbdare și neapărat să cedăm în situații mai stresante. Uneori, nu contează atât de mult adevărul cât liniștea și armonia în familie.
Ce îți place cel mai mult la soțul tău?
Îmi place că, este atent, mă apreciază și cedează dacă e nevoie pentru a nu mă supăra. După atâția ani, a rămas la fel de romantic, mă alintă cu cuvinte dulci, mă sărută dimineața și își ia rămas bun cu un te iubesc șoptit la ureche. E grijuliu, acceptă criticile mele dacă îi spun să își pună hainele la loc unde trebuie, ce-i drept a durat ceva timp acest lucru. Nu e perfect dar, e al MEU!
Este foarte bine când ai alături persoana ce te susține în tot ceea ce faci. Am fost puși la o încercare foarte grea în viața noastră, iar cel mai cumplit moment a fost atunci când medicii ne-au dat o veste groaznică…că nu vom putea fi părinți. Această diagnoză am auzit-o din 2007 de la diferiți medici. Nu credeam, eram furioasă, supărată dar am decis că vom trăi pentru noi sau cel puțin vom încerca. Soțul îmi spunea că dacă ar fi să aleagă între mine și un copil m-ar alege pe mine, iar asta desigur îmi dădea puteri.
Dumnezeu e mare și a avut grijă totuși ca minunea cea mare să se întâmple. Mare fericire când am văzut cele 2 liniuțe la test. Însă, fericirea noastră nu a durat mult timp din motiv că nu am fost monitorizată corect. Micuța noastră, boțul de aur, așa firavă și plăpândă de doar 1.300 kg ne-a părăsit. E greu să redau în cuvinte, e greu să îmi amintesc prin ce durere am trecut. Încă mă doare, încă simt că am pierdut o parte din minte…e greu și nu cred că cineva ar înțelege durerea aceasta până nu treci(nu doresc nimănui așa ceva). Soțul a fost alături de mine, am încercat să depășim acele momente cumplite împreună, totuși e bine când bărbatul iubit te susține.
Până în prezent își răsfață soțul cu cuvinte dulci și gesturi frumoase. Totul e reciproc la ei. Nu ascultă ceea ce spune alții și trăiesc după propriile principii. Își zâmbesc în fiecare dimineață când își iau rămas bun și abea așteaptă seara să se revadă. Sunt genul de cuplu care încă se bucură ca niște copii de orice lucru frumos, se țin de mână, se sărută și își spun te iubesc în fiecare zi. Trăiesc o poveste de dragoste curată în fiecare zi și nimic nu contează atâta timp cât sentimentele sunt sincere și reciproce. Hairstylista Alisia Braga vine și cu câteva sfaturi pentru femei!
Dragi femei, iubiți-vă mai mult și apreciați-vă! Nu pierdeți timpul non stop în bucătărie sau făcând curat prin casă. În familia mea totul se face împreună. La început, am vrut să fiu și eu soția care își alintă bărbatul cu fel de fel de bucate și ordine, totul ca la carte ca mai apoi să îmi dau seama că nu asta așteaptă el de la mine.
Mai presus de toate ei vor acea afecțiune, cuvinte dulci și tot felul de chestii pe care le făceam înainte de căsătorie. Multe femei uită de relația lor, de cum se făceau frumoase pentru persoana dragă, de acele mesaje și acel flirt nevinovat. Faceți asta și acum, căci bărbații asta vor și dacă noi ne poziționăm și ne axăm mai mult pe familie, îi ignorăm, atunci consecințele vor fi neplăcute. Nu uitați să vă reînnoiți garderoba, să vă surprindeți soțul cu o lenjerie sexy seara când vine de la lucru, mai adaugă Alisia.
Nu există relații perfecte , ci oameni care au învățat să nu renunțe unul la celălalt,indiferent de circumstanțe!
„Căsnicia este o carte în care primele capitole sunt scrise în poezie, iar următoarele, în proză.” (Beverley Nichols)
