[geot country="Romania"] [/geot]

Îngrijirea corectă a tenului:sfaturi și recomandări de la medicul-cosmetolog, Mihaela Ungureanu.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki
Demachiere, hidratare, exfoliere, protecţie solară, curăţare…sunt doar câteva dintre etapele de îngrijire care ne asigură un ten impecabil. Medicul-cosmetolog, Mihaela Ungureanu este femeia care știe totul despre frumusețe, naturalețe și proceduri de îngrijire. O găsești în fiecare zi, cu zâmbetul pe buze la centrul de estetică ”Royal”, din orașul Florești. Este omul soare care emană doar energie pozitivă în jurul său și care, se dedică cu multă pasiune și dorință job-ului.

Medicul-cosmetolog Mihaela Ungureanu în cadrul interviului pentru revista Isecrete, ne spune totul despre secretele unui ten sănătos, etapele de îngrijire dar și cum alegem produsele potrivite tipului de ten.

Care sunt principalele tipuri de ten și prin ce se caracterizează fiecare?

Primul pas către o îngrijire corectă a tenului este să știi ce tip de ten ai, astfel încât să alegi produsele potrivite. Iată care sunt caracteristicile fiecărui tip de ten:

  • Tenul uscat – acest tip de ten este caracterizat de o piele care produce mai puțin sebum decât în mod normal. Astfel, aceasta este lipsită de hidratare și predispusă la apariția ridurilor fine și superficiale. Tenul este mat, cu pori mici, iar pielea este subțire și sensibilă.
  • Tenul normal – este caracterizat de o piele netedă și elastică, cu o textură catifelată și o culoare rozalie, cu pori mici și cu o bună circulație a vaselor de sânge. Deși zona T (frunte, bărbie, nas) poate să fie puțin uleioasă, pielea nu are tendința să se îngrașe sau să fie prea uscată. Tenul normal nu este predispus la sensibilitate ridicată.
  • Tenul gras – spre deosebire de tenul uscat, cel gras este caracterizat de producerea unei cantități mai mari de sebum (seboree). Este lipsit de suplețe, lucios în special în zona T, iar din cauza excesului de sebum, poate să capete o tentă gălbuie în timp, însă ridurile apar mai greu. De asemenea, tenul gras favorizează apariția coșurilor și a acneei.
  • Tenul mixt – este caracterizat de excesul de sebum în zona T și uscăciune pe restul zonelor în special pe obraji. De obicei, porii din zona T sunt mari și pot să apară coșuri.

Dacă nu cunoști cum să alegi produsele potrivite pentru tipul tău de ten, atunci poţi apela şi la ajutorul unui specialist. După ce adopţi o rutină de îngrijire a tenului, poţi vedea rezultate imediat.

Pentru îngrijirea corectă a pielii trebuie să folosim produse potrivite în funcție de tipul de ten. De asemenea, este important să respectăm un ritual zilnic de îngrijire pentru a ne bucura de un ten sănătos. Iată care sunt pașii:

Curățarea și demachierea tenuluiPentru curățarea tenului gras sau acneic folosește un demachiant care conține acid salicilic sau peroxid de benzoil. Pentru tenul uscat e recomandat un produs hidratant și blând cu pielea, care nu conține parfum.

Tonificarea tenului – Utilizează o loțiune tonică, de preferat fără alcool. Aceasta are rolul de hidratare ușoară, împrospătare a tenului și oferă senzația de ten revigorat. Totodată, loțiunea tonică calmează iritațiile pielii și îndepărtează eficient impuritățile și urmele de machiaj.

Exfolierea tenului acest proces ajută la îndepărtarea celulelor moarte, lasă pielea curată și catifelată. Alege un exfoliant cu granule fine, care să nu irite tenul. Dacă ai tenul sensibil, evită exfoliantele cu granule din coji de nuci. E recomandat să repetăm această de cel mult două ori pe săptămână. Dacă ai tenul uscat poți și zilnic, cu un produs care conține acid glicolic sau acid lactic.

Hidratarea tenului este esențială pentru orice tip de ten, chiar și pentru cel gras, însă alege un produs mai light sau pe bază de gel. Odată ce ai aplicat crema hidratantă, masează ușor pielea cu mișcări circulare. Astfel vei îmbunătăți circulația sângelui, iar preparatul  va fi absorbit mai repede.

Cum alegem produsele cosmetice potrivite pentru îngrijirea tenului?

Atunci când alegi un produs cosmetic în funcție de tipul de ten, ar fi bine să știi ce ingrediente conține, cum acționează acestea și ce beneficii au:

Alfa hidroxi acizi (AHA) – Acești acizi ajută la reducerea ridurilor, ameliorarea petelor și micșorarea porilor măriți. Deoarece aceste ingrediente pot crește sensibilitatea pielii, e recomandat să aplici ulterior o loțiune cu protecție solară.

Acid salicilic (beta-hidroxi-acid) – ajută la îndepărtarea celulelor moarte, îmbunătățește aspectul pielii și ameliorează simptomele acneei. Acidul salicilic este mai puțin iritant decât acizii alfa hidroxi.

Hidrochinona – produsele care conțin această substanță sunt folosite de obicei pentru reducerea petelor care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Retinol – se regăsește de obicei în cremele anti-îmbătrânire, fiind o substanță derivată din vitamina A. Îmbunătățește aspectul pielii, reduce petele și ridurile.

Acid hialuronic odată cu înaintarea în vârstă, nivelul de acid hialuronic din țesuturi scade, așa că produsele cosmetice care conțin acid hialuronic sunt ideale pentru hidratarea tenului și pentru a reduce ridurile. Acidul hialuronic este regăsit în special în cremele antirid.

Acid alfa-lipoic este un antioxidant eficient care ajută la regenerarea pielii și combate efectele negative ale radicalilor liberi. Reduce ridurile și oferă pielii un aspect sănătos și strălucitor.

Ce schimbări adoptăm în rutina de îngrijire a tenului odată cu trecerea de la sezonul rece la cel cald?

Odată cu schimbarea anotimpului femeile trebuie să-și modifice regulile de îngrijire a tenului. Aceste etape sunt absolut obligatorii deoarece ne ajută pielea să se adapteze la un anotimp mai călduros, fără să aibă parte de probleme: uscăciune, exces de sebum, erupții de coșuri, piele ternă, riduri etc. 

Să începem cu gelul de curățare! Dacă iarna folosim unul pentru piele uscată, ca să avem parte de o mai mare hidratare, primăvara alegem unul dedicat tipului de ten. Recomandat este un gel de curățare blând, dar care totuși să fie eficace, astfel încât să îndepărteze impuritățile machiajul și să lase pielea fină și hidratată.

La fel, este necesar să schimbăm crema de față grasă pe care o folosim iarna, cu una ușoară. Temperaturile mai ridicate solicită pielea să producă mai mult sebum, de aceea este benefică o cremă de față cu o formulă fluidă, aleasă după tipul de ten. Și să nu uităm, toate tipurile de ten, au nevoie de o cremă de zi. La fel, nu trebuie neglijată și pielea din jurul ochilor fiind mai subțire, nu are glande sebacee, deci nu se poate hidrata singură), așa că are nevoie de un produs delicat.

Și în final trebuie obligatoriu să achiziționăm și o cremă cu factor de protecție! Deși acest produs este necesar pe tot parcursul anului, primăvara trebuie „purtat” fără discuție. Acesta este momentul când începem să ne expunem mai mult la soare și implicit, trebuie să ne protejăm de acțiunea razelor ultraviolete. O cremă SPF ușoară, cu factor de protecție 30-50+, este ideală.Dar, pentru a obține un succes în îngrijire a tenului, este bine de a renunța la zahăr, mâncare prăjită și cofeină!

Ce tratamente faciale sunt recomandate în această perioadă?

În această perioadă sunt binevenite proceduri de hidratare și de exfoliere ușoară și masajul facial. Este interzis de a face peeling-uri agresive, pentru a nu dezvolta hiperpigmentarea și dermatite de contact.

Mihaela Ungureanu, medic-cosmetolog și fondatoarea centrului de estetică Royal din orașul Florești crede că, „Frumusețea naturală e cartea de vizită a unei femei”. Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul medicinii, se dedică în fiecare zi domeniului frumuseții și are grijă să contureze armonios trăsăturile unei femei cu ajutorul procedurilor cosmetologice.

Citește și…

https://isecrete.com/poti-fi-regina-a-frumusetii-cu-royal-centrul-de-estetica-din-orasul-floresti/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 3

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6