Frici pe care le transmitem inconștient copiilor noștri

Sharing is Caring 💕😘

De cele mai multe ori, transmitem anumite frici și temeri copiilor noștri din dorinţa de a-i proteja, de a le oferi ceva diferit și mai bun decât ceea ce am trăit noi.

Dacă vrem să le oferim un viitor mai bun, atunci va trebui să-i învățăm că este important să ne expunem și să ne susținem ideile și că opiniile noastre sunt la fel de valorase că și ale celorlalți.Gândind și acționând în acest mod vom crește generații care vor duce mai departe convingerile noastre, care vor considera că pentru a fi „valoros’ și „a nu te face de rușine’ trebuie să arăți, să te porți, să vorbeșți într-un fel anume.

Teama de a fi judecat și criticat

Ei trebuie să știe că vor exista oameni pe care niciodată nu-i vom putea mulțumi. Totodată, să înțeleagă că respingerile, refuzurile și eșecurile fac parte din jocul vieții și că dincolo de orice teamă și durere există un viitor care așteaptă să fie descoperit și trăit.

Dacă intenționăm să creștem niște copii capabili să-și învingă teamă de respingere, atunci este necesar să-i învățăm că e normal și firesc să nu fim întotdeauna pe placul tuturor.

Căutarea constantă de a fi acceptați, îngrijorarea că ceilalți ne-ar putea judeca negativ vor face din noi niște oameni distanți și vulnerabili, care, la rândul lor, vor crește și vor educa niște copii vulnerabili, ostili și reținuți în manifestarea sentimentelor reale din teama de a nu fi refuzați sau respinși.

Însă, refuzurile repetate celor pe care îi iubim pot face ca în noi să încolțească această teamă, făcându-ne să credem că suntem de neiubit, lipsiți de valoare sau condamnați la singurătate.

De-a lungul vieții, refuzurile sau respingerile sunt inevitabile pentru că, oricât am încerca și ne-am strădui, nu putem fi perfecți și pe placul tuturor.

Teama de schimbare

Iar dacă vor avea nevoie de un sfat sau de experiența noastră de viață, le vom fi mereu alături și-i vom îndruma.Fiecare schimbare aduce cu sine noi oportunități care ne facilitează evoluția și dezvoltarea ,chiar dacă se întâmplă prea repede sau pe mai multe planuri, întotdeauna există resurse pentru a se adapta și a face față cu brio la tot ce este nou și necunoscut.

Dacă dorim că ei să devină mai flexibili și să depășească această teamă este necesar să le explicăm că viața este un lung șir de schimbări. Astfel, ei vor ajunge să manifeste aceeași reținere în momentele în care vor fi puși în situații noi. În acest sens, trecerea de la grădiniță la școală, schimbarea locuinței sau a școlii vor implica o perioada mai lungă și mai dificilă de adaptare.

Faptul că suntem rezervați în fața schimbărilor, că nu avem încredere că viitorul ne poate oferi ceva mai bun decât ceea ce avem în prezent va sădi în copiii sentimentul de teamă față de schimbare.Aceastăaia naștere atunci când noi, ca adulți, manifestăm în față copiilor reticență la schimbare, alegem să rămânem în zona de confort și să acceptăm situații care nu ne fac fericiți.

Teama de abandon

Pe de altă parte, este necesar să oferim copilului siguranță că, indiferent ce se va întâmpla, el este și va fi mereu iubit și niciodată nu va fi abandonat.

Întreținută pe termen lung, teama se accentuează și poate conduce către un stil de atașament dependent. În realitate, copilul nu va șți că părintele nu vorbește serios, că încearcă să obțină din partea lui un anumit tip de răspuns sau comportament; ci va crede că dacă nu se comportă adecvat riscă să rămână singur pe lume sau să nu mai fie iubit de către părinții săi.

Astfel, ajungem inconștient să cultivăm și să incurajezam teama de abandon prin folosirea unor gesturi și replici moștenite din generație în generație și care, aparent, par inofensive.

Din păcate, există momente în care, din exasperare, ajungem să utilizăm că și arme de șantaj replici de genul: „dacă nu stai cuminte, te las în parc’, „dacă nu faci asta, nu te mai iubesc’, „dacă mai plângi, vine polițistul și te ia’.

Teama de respingere

Copilul se va simți validat, susținut și încurajat să exploreze și să-și asume riscuri corespunzătoare situației.Pentru a evita sau a contracara teama de respingere este necesar să apreciem copilul pentru ceea ce este, pentru efortul susținut, pentru perseverență, pentru modul în care și-a folosit resursele pentru rezolvarea problemelor și nu pentru perfomanțele obținute.

În timp, copiii se vor obișnui să-și creeze propriile standarde ridicate, iar eșecurile repetate vor reprezenta un teren propice pentru apariția și dezvoltarea temerii de eșec.

Pentru a fi mai buni în ochii noștri, pentru a nu ne dezamăgi, copiii vor încerca să depășească aceste standarde. Însă orice reproș, critică sau subapreciere pe care noi o vom formula la adresa lor va însemna de fapt o invalidare a eforturilor lor, o validare a neputinței lor de a fi așa cum noi ne dorim.

De cele mai multe ori, prin această comparație nu facem altceva decât să le stabilim o serie de standarde care corespund de fapt ambițiilor noastre și să ne construim o serie de așteptări nerealiste de la ei.

Aceasta este una dintre cele mai des întâlnite temeri pe care le transmitem copiilor noștri. Ea apare atunci când noi, părinții, datorită experienței pe care am avut-o în propria copilărie, obișnuim să comparăm progresele sau realizările copiilor cu cele ale fraților mai mari sau cu ale prietenilor sau colegilor lor de școală.

Teama de eșec

Nu toate temerile și fricile sunt negative. O parte din ele sunt normale și pot fi de folos copiilor în dezvoltarea lor, învățându-i să fie mai precauți în situațiile care necesită o atenție sporită, precum: teama de foc sau teamă de a trece stradă. Pe măsură ce cresc, copiii experimentează și ajung să le depășească.

În acest mod se explică cum copiii noștri ajung să traiscă aceleași frici, fobii sau anxietăți pe care și noi le-am trăit de-a lungul copilăriei noastre și pe care încă le mai trăim.

Toate acestea sunt preluate direct de către copii și adoptate că modele de construire a comportamentului și a atitudinii față de anumite experiențe sau situațîi concrete de viață.Deși întotdeauna suntem mânați de cele mai bune intenții, deși ne promitem că vom fi altfel și nu vom repeta greșelile părinților noștri, se întâmplă să ne surprindem că, fără să dorim, am copiat o parte din trăsături negative ale acestora.

Modul în care aceștia se formează și funcționează într-un anumit context de viață depinde de educația pe care o primesc din partea noastră.

Copiii sunt oglinda noastră, în care ne reflectăm în fiecare clipă, atât cu părțile noastre bune, cât și cu cele mai puțîn bune.

Temeri în oglindă

Pentru copiii noștri, noi suntem primele lor modele în viață. Pentru că în stilul nostru de parenting se pot strecura și anumite frici, temeri și anxietăți, pe care cei mici le vor prelua.

Astfel, prin preluarea și replicarea unor frânturi din modelul educațional al părinților noștri, ajungem să perpetuăm și să transmitem din generație în generație o serie de credințe, nevoi și frici.

Însă acest lucru este posibil doar dacă renunțăm să mai perpetuăm aceste temeri, dacă evoluăm, ne schimbăm, devenim mai buni și mai înțelepți pentru copiii noștri. Doar așa trecutul nostru va rămâne în  trecut, departe de prezentul și viitorul lor.


Sursa- https://www.gds.ro/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 1

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
TAGS
Sharing is Caring 💕😘

instagram

postări relevante

postări recente

Top citite

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6