A învins cancerul, iar această boală „a transformat-o” într-o doză de motivație pentru mii de persoane. Stella Zacon, o femeie frumoasă, calculată și puternică a reușit să parcurgă această cale cu zâmbetul pe buze. Nu i-a fost deloc ușor, uneori sub chipul fericit se ascundeau ore în șir de plâns. A ales să fie tare însă pentru copii și soț, iar astăzi după mai bine de șapte luni de calvar se poate bucura din nou de viață.
Cred că e primul articol publicat în revista Isecrete atât de sincer și util, pentru că eu am simțit prin mine fiecare cuvânt scris de eroina noastră. Pe lângă faptul că boala a fost necruțătoare și a pus-o la sute de încercări, Stella a mai avut și o copilărie grea.
M-am născut în Moldova, orașul Sîngera. Am crescut fără tata, el a lăsat-o pe mama când eram eu în burtă, am o soră și un frate după mama și o soră după tata. Am avut o copilărie grea, am stat cu bunica și eu aveam grija multă de sora mea și fratele, pentru că mama era peste hotare dar bunica mereu ne bătea eram alungați. După clasa a noua mama a decis să ne ia cu ea în Rusia pe toți trei. Acolo am locuit, am învățat, am născut băiatul mai mare și în anul 2018 am venit în London deja de 5 ani suntem aici. Decizia a fost grea, dar noi cu soțul am fost câțiva ani despărțiți după ce a împlinit baiatul mai mare un an (el a plecat de la noi și trei ani am trăit despărțiți ) după am luat o decizie amândoi că trebue să fim împreună și să fie copilul lângă noi.
De când am venit în UK foarte tare doream să facem și al doilea copilaș, dar de două ori am pierdut, când s-a primit deja a patra oară să fiu însărcinată am fost bucuroși dar aveam o teamă ca să nu moară iar și acest copil ( dar deja știam pricina și eram puțin mai liniștită) toată sarcina a fost bine doar aveam insuficient fier parcă asta era problema și îmi puneam în burtă injecții pentru sângele gros. După ce am născut deja în august 2022 a trecut o lună , a doua și am început să simt că: eram foarte obosită, parcă nu-mi ajungea aer să răsuflu, transpirații nocturne, mă dureau jos la picioare ahili (oasele), aveam bătăi de inimă mari 120-140. Nu puteam mult merge pe jos că oboseam, mă durea în piept, simțeam că ceva nu-i ok cu mine și am ceva.
A reușit, după o luptă foarte grea cu cancerul, să iasă învingătoare.
Mă duceam la doctori de aici și îmi ziceau că totul e bine așa-i după naștere. Și așa am umblat patru luni deja parcă îmi ieșeam din minți. Dar ei toți îmi ziceau că eu sunt așa după sarcină, am depresie, îmi dădeam și pastile, eu le explikam că nu-i așa stres pe mine mă doare asta. Când deja odată am fost la un alt doctor și m-a crezut că chiar nu sunt ok plângeam, zic vă rog faceți ceva, m-au trimis skan și ziceau că am tuberculoză. După ei m-au trimis la Pet scan să vadă tot și acolo tot a arătat la fel. Chiar a doua zi am venit în Moldova. Medicul pneumolog, doamna Aliona polmonolog i-am arătat rezultatele de la pet scan și îmi zice-
Stella nuștiu eu ce ai venit tu aici, dar cât mai urgent te rog te duci înapoi și să îți facă autopsia, căci ai cancer. Eu când am eșit de la ea nu credeam. Când am plecat înapoi în Uk mi-au facut biopsia și după 10 zile mi-au zis tu că am cancer b cel lymphoma hith grade (era chiar în mijlok în Timus lingă inimă). Lacrimile nu se opreau, mă tot întrebam de ce eu, am născut am un copil mic ? De ce eu ? A fost greu vreo săptămână, pentru mine pentru toți, dar m-am liniștit.
Cancerul nu e neapărat o condamnare
A fost chiar greu ca pentru orice femeie să rămân fără păr. Eu când am fost la prima chimioterapie și am văzut fete fără păr, plingeam și ziceam poate mie n-o să-mi cadă. Dar după a doua chimioterapie nici trei zile n-o trecut și tot a căzut. Așa cu lacrimi ne-am apucat amândoi cu soțul să ne radem pe cap, el primul pe mine după eu pe el. Dar m-am luat în mâini, îmi tot spuneam că sunt puternică și părul o să crească ! Importat că soțul a fost lângă mine și el mi-a zis, tu ai un suflet frumos scumpa mea și pe tine nu te face părul mai frumoasă, tu ești și fără el frumoasă.
Nu a fost ușor deloc de la început. Totul a fost nou pentru mine.
Și după prima chimioterapie a fost foarte greu, două ori salvaria, făceam baie pe scaun, soțul mă ducea în brațe până la mașină. Permanent mă gândeam că n-o să pot suporta chimioterapia și când a băgat prima în mine apoi s-au început dureri de dinți, de oase, parcă nu înțelegeam cei cu mine ….. eu și eram slabă aveam 44 kg și se bătea inima așa de tare dimeața că credeam că mor. Dar, le-am luat ca niște vitamne pentru corpul meu și mereu când mă duceam ziceam azi pun niște vitamne pentru sănătatea mea! Am început să vorbesc cu Isus și să am o relație cu el, să citesc Biblia. Și atâta putere și liniște îmi dădea că nu aveam frică de nimic. Boala e o putere de a ne trezi să trăim și să fim mulțumiti de tot ce avem! Să iubim zi de zi și să trăim fericiți acum, nu mâine!
Când am aflat de cancer sincer mă gândeam la moarte permanent, soacra mea era la mime și ziua câteodată îi ziceam te rog dacă mor să mă îmbraci în costum alb. Drumul a fost de aproape 7 luni. Deja principalul să mă recuperez și să trăesc așa cum vrea sufletul meu și simte! Teama să nu mor că am o famile copii și cum ei fără mine vor trăi-era gândul care mereu mă măcina.
Aș vrea să le zic la toate femeile și mămicilor să aibă grijă de ele, să asculte corpul și să facă controale la timp. Să se pună pe ele pe primul plan, după toate lucrurile. Să iubească pe ele. Dar mai principalu e să aibă încredere în Isus și să mulțumească zi de zi pentru viața lor. Iubește-te, iartă, fii pozitiv și trăește zi de zi ca și cum ar fi ultima. Boala e doar o schimbare spre bine în viața ta!
