div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Croșetat nu înseamnă doar lucrări ci dorințe și vise! Interviu cu meșterița handmade Mihaela Vioara

Pe timp de pandemie, s-a apucat să croșeteză genți, iar acum asta a devenit o mică afacere pentru ea. Vorbim despre Mihaela Vioara, o tânără în vârstă de 28 de ani, originară din Chișinău care în cele mai grele timpuri pentru întreaga lume, a descoperit ocupația de suflet. Îi place să facă diverse lucruri noi și să fie mereu într-un proces de învățare, iar prin croșetat găsește un strop de relaxare și liniște.

Sunt Mihaela Vioara, am 28 ani, născută în Chișinău, Republica Moldova. Am activat în “Ansamblul național academic de dansuri polulare JOC” actualul nume “ Național balet. Am Activat într-un mediu dinamic, creativ- ani buni mai mult de 10 ani la Național Balet Joc! Pe lângă activitatea în ansamblu, am predat coregrafie la o grădiniță de copii din Chișinău. Peste ani am avut propunerea în rol de antrenor de balet, pentru campionatele republicii Moldovei cât și internaționale, în “Clubul de Dansuri Codreanca “din Chișinău. Locuiesc de 4 ani în Spania, provincia Navarra.

O meșteriță dibace, din mîinile căreia iau naștere genți croșetate de toate felurile și pentru toate gusturile.

Călătorind prin Turnee: Israel , Belgia, Anglia, Franța, Belgia, România, Moscova, Ucraina, Olanda, Turcia, China-atunci activam pe profesie, am văzut mai multe perspective în afara țării și am decis că mi-ar plăcea să plec în altă parte, să mă mut cu traiul. De ce anume Spania? Fiindcă unde-i îmi este familia acolo esta casa părintească.


Această activitate a început odată cu pandemia, de atunci am descoperit că sunt înzestrată cu talent, desigur combinată cu ambiție, pasiune, dorință și plăcere. Fiindcă sunt din domeniul creației care îmi place, într-un mediu dinamic creativ, îmbin plăcerea cu utilul. Ceea ce fac este pasiune care îmi aduce dezvoltare de sine. Îmi recunosc personalitatea mai bine, prin experiența pe baza studiilor dobândite. Creez gentuțe la comandă, rugzac-uri, gentuțe de plajă și papuci de cameră, pentru evenimente sau zi cu zi- sunt accesorii utile ne înlocuit.
Frumusețea modei, valorile feminine și imaginea stilului cum să combini într-un mod care îți place și să îți provoace mai exact iubirea de sine. În timpul meu liber confecționezi lucrări din mărgele, am împletit hanorace și ciupici pentru toată familia mea.

Lucrările handame pe care le realizează cu dragoste, migală și plăcere sunt rezultatul pasiunii sale pentru lucrurile frumoase.

În secolul care trăim este foarte dezvoltat mediul online de cercetare și învățate, doar dorință să fie – loc pentru a învăța mereu există. Materialele pe care le folosesc sunt: firul textil și accesoriile pe care le procur din țări diferite. Tehnicile de lucru sunt implementate cu idei și gusturi noi discutate cu clienți și ținând cont de calitate. Lucrările absolut toate de până acum sunt neobișnuite fiind create în stilul diferite. Ale mele lucrări sunt gentuțe cu diferite scheme plus o paletă bogată de culori care îmbogățește vizorul manual ca să analizăm și să cercetăm lucrări mărunte .


Creaţiile sale sunt purtate cu mândrie de oricine, iar clientele rămân mereu mulțumite. Întrebată cum se menține pe piața handmade, Mihaela afirmă că nu există un secret. La bază stă muncă multă, pasiune în ceea ce face, recunoaşterea greşelilor atunci când apar şi mai este şi deschidere faţă de client, să rezonenzi la nevoile lui şi să îi permiţi să intre în lumea ta, să te descopere.

Croșetarea unei gentuțe manuale trece prin mai multe etape, iar pentru început ai nevoie: o croșetă, alegem nuanța culorii, modelul, schema gentuței.
•după care începem a croseta: baza, laturile, fețele, mânerul
•apoi asamblarea elementelor croșetate
* în interiorul gentuței eu mai cos căptușeala
* următoarea etapă este montarea accesorilor
* spre finalul etapelor are loc ambalarea gentuței.

Instagram/ by_vio_with_love

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6