Toți se întreabă care e secretul frumuseții lui Nicole Kidman! Chiar dacă e la a doua tinerețe, diva arată extraordinar și ar putea oricând concura cu colegele mai tinere. Declară că are cinci sau şase gustări pe parcursul unei zile și că se ghidează după regula 80-20.
La cei 52 de ani ai săi, actrița australiană continuă să fie una dintre cele mai frumoase de la Hollywood, iar timpul pare să nu fi lăsat vreo urmă pe chipul său. După ce a avut curajul să pozeze nud, actrița a dezvăluit și care e secretul tinereții sale îndelungate.
Nicole Kidman a fost șovăielnică inițial, dar în cele din urmă, a trecut peste prejudecăți și a acceptat să pozeze provocator și destul de explicit pentru revista Love. În ciuda ezitărilor sale, Nicole Kidman a continuat după acest pictorial să se mai afișeze în ținute provocatoare, ca o adevărată bombă sexy, mai ales că poate rivaliza cu numeroase colege din breaslă mult mai tinere decât ea.
Nu de puține ori, actrița a fost pusă la zid și i s-a spus că aspectul său fizic de invidiat se datorează operațiilor estetice, dar dincolo de acuzații, ea a mărturisit că a stat cât mai departe de aceste practici. Ea se declară înainte de toate o femeie fericită, are o carieră de succes, iar familia este cea care îi acordă tot sprijinul și îi conferă un scop în viață.
Pe lângă atitudinea pozitivă, Nicole Kidman a dezvăluit că la baza secretului tinereții și frumuseții ei nu stă nimic special: „Am încercat multe lucruri, dar în afară de o nutriție echilibrată și sport, cele mai multe dintre ele nu fac vreo diferență. Am încercat chiar și Botox, dar nu mi-a plăcut cum arătam după aceea. Acum nu-l mai folosesc și pot să-mi mișc fruntea din nou.”
Actrița a dezvăluit pentru Dailymail.com ce reguli alimentare respectă şi ce tipuri de exerciţii fizice practică pentru a se menţine în formă. „De fapt nu sunt atât de strică în ceea ce priveşte dieta mea. Mănânc aproape orice, dar cu moderaţie. Aceeaşi regulă o aplic şi în cazul sportului, încerc să nu fiu foarte strictă“, a dezvăluit Kidman, precizând că în fiecare zi ia multivitamine. Secretul din spatele aspectului svelt este moderaţia în obiceiurile alimentare şi astfel reuşeşte să se bucure de toate mâncărurile ei favorite, printre care pizza, paste şi prăjituri.

“De regulă mă ghidez după formula 80% mâncare sănătoasă, uneori chiar 80%, şi restul de 20 sunt rezervate poftelor nesănătoase“, a declarat actriţa pentru „Women’s Health“. Kidman spune că nu respectă regula celor trei mese pe zi, ci alege să aibă cinci sau şase gustări pe parcursul unei zile. Actriţa susţine că mesele mici ajută metabolismul să ardă caloriile mai repede, iar nivelul de zahăr din sânge este ţinut sub control.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
https://www.facebook.com/isecrete.comm/
Sursa: Dailymail.com
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?