Piața obiectelor handmade a început să prindă valoare din ce în ce mai mai mare în ultima perioadă, acestea devenind tot mai apreciate. Această nișă este una pe care trebuie să o cucerești atent, să fii foarte receptiv la dorințele clienților, să realizezi lucruri de calitate și unicat. Asta face de aproape 2 ani și Tatiana Ababii, tânăra mămică care în concediul de maternitate și-a deschis orizontul spre un nou business. Este vorba despre aranjamente florale din hârtie și diferite compoziții deosebite. Din clipa în care a descoperit lumea florilor de hârtie, şi-a dedicat tot timpul liber pentru noi creații.
În universul ei tot timpul este primăvară și culoare. O lume accesorizată cu delicatețe, feminitate și un strop de mister. Realizate din hârtie creponată, delicatele flori copiază extrem de fidel florile naturale, dar au și un mare avantaj: râmân amintire peste ani.
”Cea mai mare parte a timpului o dedic florilor din hârtie însă dacă dispun de timp meșteresc orice îmi dictează imaginația. De mică îmi plăcea să reciclez diferite lucruri de prin casă, era destul doar să vad ceva și deja îmi făceam idei în minte ce ar putea ieși. La școală mereu pregăteam cele mai frumoase compoziții. După liceu însă am încetat deoarece eram foarte ocupată. După liceu am absolvit Colegiul de medicină și farmacie, iar mai apoi am activat în incinta spitalului Dermatologie și maladii comunicabile, secția fizioterapie. De fapt prea târziu am înțeles că nu este pentru mine, a fost un moft al mamei pe care l-am îndeplinit.
Am revenit la pasiunea mea de suflet fiind în concediul de maternitate. Creativitatea mă caracterizează în totalitate, tot ceea ce creez mă face să mă simt fericită și împlinită. De aproximativ 2 ani creez continuu. În portofoliul meu găsești orice: de la compoziții florale din hârtie, rame, foto reciclate, brăduți, lucrări tematice precum sărbătorile de iarnă, diverse tipuri de mărțișoare. .Mai nou acum o lună am creat un canal de Youtube “Tanya’s DIY Channel”, unde împărtășesc diferite tehnici de lucru”.
Din acel moment și până în prezent, s-a perfecționat, a studiat și vizionat multe tutoriale încercând diferite tehnici deoarece nu are o pregătire în acest domeniu.
”Primele flori am învățat să le fac după ce văzusem un tutorial, iar mai apoi am dat viață la zeci de buchete și compoziții. Nu am făcut niciodată un curs anume inspirația a venit de la sine. Un aport major l-au adus copiii, ei au fost foarte fascinați”.
În fiecare floare, de la petale până la produsul final, se regăseşte o parte din sufletul său. Tânăra mămică este tot timpul activă şi foloseşte fiecare minut pentru a-şi îmbogăţi colecţia cu noi lucrări.
”Pe viitor cu siguranță voi continua cu florăritul în cea mai mare parte, în rest la fel voi face diferite compoziții în funcție de cerințele clienților. Ceea ce ține de materia primă pentru flori încă experimentez, mă consult cu mai multe persoane care practică această ocupație. Cea pentru cununi și brăduți o colectez singură, de fapt asta este un moment de relaxare pentru mine. Toamna împreună cu copii organizam o zi anume când plecăm în câmp sau pădure și împreună colectăm diferite conuri, ierburi uscate, crenguțe etc. De când m-am apucat mai în serios, am început a strânge toate cutiile și cojile de nucă ,sâmburi de caise, piersici și tot ceea ce mi se pare că va fi util în realizarea lucrărilor”.
Tot ceea ce creează este din pasiune și din dragoste pentru frumos! Îi place să experimenteze, să îşi dea frâu liber creativităţii şi să improvizeze:
”Nu pot spune că am făcut din asta o mare afacere, e mai mult o satisfacție, motivație și dragoste pentru frumos. În Republica Moldova lucrul handmade nu este foarte apreciat, după câtă muncă se depune în crearea unei lucrări pot spune că, se vând cu bănuți”.
Pe lângă faptul că nu dai niciodată greș cu ele în proiectele cu tema reciclare, florile din hârtie reprezintă o decorațiune frumoasă pentru casă. De asemenea, pot fi și un cadou deosebit pentru cineva. Ce au special?
”Florile din hârtie sunt speciale pentru că sunt o amintire de-o viață, acestea nu se ofilesc niciodată, iar clienții se pot bucura de frumusețea lor mult mult timp. Ceea ce fac eu se numește pasiune, nicidecum un job. Da, este dificil însă sunt mândră atunci când cu ajutorul unor bucăți de hârtie dau viață și culoare florilor, nu găsesc altceva mai plăcut decât asta. Fiecare petală lipită reprezintă dragostea ce o port pentru florărit, o dragoste ce nu are limite, aș crea la infinit, iar mulțumirea din ochii clienților îmi insuflă și mai multă putere. Știu sigur că, Dumnezeu nu mi-a dat acest dar pur și simplu, iar eu trebuie să dăruiesc iubire și frumusețe”.
Cine te susține în toată activitatea?

”Familia mă susține în tot ceea ce fac, desigur copiii și clienții mei”.
Vezi galeria foto!
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?