div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Povestea tinerei care realizează buchete din flori cu săpun. Valeria Iacub: „Prin muncă omul obține ce-și dorește”

Fiecare femeie adoră să primească flori. Sunt întotdeauna un cadou binevenit, dar uneori atunci când cumperi flori naturale nu te poți bucura de ele o perioadă foarte îndelungată. Cele de săpun rezistă mult timp, astfel încât în combinație cu culorile lor vibrante sunt minunate pentru decor și completate cu un miros floral frumos. Valeria Iacub se numără printre meșterițele handmade care acum 2 ani a ales în timpul liber să creeze flori din săpun ce-i pun în valoare aptitudinile artistice.

Am studiat la Colegiul Tehnologic din Chișinău. La moment mă ocup cu săpunăritului, realizez buchete din săpun la comandă, fac și formele din silicon și totodată predau cursuri. Sunt în concediul de îngrijire a copilului, am lucrat la o bază angro în calitate de operator certificare. Nu a fost profesia visurilor mele, am activat în diferite domenii cu speranța să îmi găsesc meseria pentru toată viața, dar le schimbam în fiecare an practic.

Și-a descoperit pasiunea fiind însărcinată, din dorința de a avea creații unice, dar totodată extraordinare. A studiat totul de una singură, apoi a decis să-și pună în practică propriile idei. Astfel, a continuat să ofere atenții celor dragi, iar după aceasta au apărut și comenzi personalizate.

Visam mereu să îmi găsesc o ocupație pentru suflet care să îmi aducă și un venit bun. Dar nici nu aveam idee cu ce să mă ocup și cu ce să încep. Apoi am rămas însărcinată și am ieșit în concediu de întreținere a copilului. S-a început și pandemia de Covid în perioada aceea, căutăm pe YouTube o micro afacere care poți să te ocupi acasă și sa obții un venit din prima lună, fără multe investiții. Una din zecile de variante era săpunăritul. Sincer nici nu aveam idee ce este și cu ce se mănâncă. Am început să studiez, să fac cursuri, să îmi procur materialele necesare și primăvara trecută am făcut primul buchet. Toți care îl vedeau erau încântați de el.

Cu timpul am diversificat produsele, am început să fac seturi pentru bărbați, seturi de sărbătorile de iarnă, săpunuri cu imagine și personalizate, buchete în mână, diverse dulciuri din săpun și mai nou săpunuri jele. Lucrez aproape tot timpul de dimineață și până seara, uneori și noaptea ca să reușesc comenzile, dar fac ceea ce-mi place și nu-mi aduce un disconfort. Prin muncă omul obține ce-și dorește.

Florile din săpun îți vor încânta privirea o perioadă îndelungată de timp. Sunt pline de detalii – petalele create individual, culorile plăcute și mirosul floral superb, toate fac ca un aranjament să fie deosebit și unic in felul lui, iar artista handmade depune mult efort ca să arate ca niște flori adevărate. 

Lucrul manual este ceva deosebit și frumos, realizez comenzile cu suflet și cu dragoste. Pentru fiecare client în parte mă strădui sa-i îndeplinesc dorințele, ce ține de aranjament, culori, arome. Sunt foarte mulțumită când realizez ceva nou și este vândut bine. Dacă florile vii rezistă câteva zile, cele din săpun vă vor bucura mulți ani, cu o îngrijire corectă. Care sunt pașii de îngrijire a buchetelor?

1. Nu țineți buchetul direct la lumina solară sau la geam.
2. Nu țineți într-o încăpere cu umiditate înaltă.
3. Cu o perie ușoară ștergeți praful și atât, foarte simplu.

Fiecare domeniu are o ştiinţă a lui, dacă vrei sa excelezi în ceea ce faci, este nevoie de muncă şi dedicare, dar dacă eşti ghidat de pasiune, înveţi lucrurile cu uşurinţă.

Procesul de lucru este simplu, dar e nevoie de o imaginație colorată și de idei. Topesc baza de săpun, adaug colorant și aroma specială pentru săpun, apoi o torn în forme. Din florile și fructele gata realizez o compoziție în cutie ,sau un buchet de mână. Recunosc e nevoie și de multă răbdare, dar eu am dobândit-o odată cu descoperirea acestei frumoase pasiuni.

În ceea ce priveşte preţurile, Valeria menționează că fiecare creaţie fiind una personalizată nu poate avea un preţ fix, acesta diferă în funcţie de materialele şi timpul de realizare.

Instagram/ buchete_sapun_md

Facebook/ Valeria Iacub

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6