Andreea Alina Pascal este o persoană remarcabilă care a reușit să îmbine utilul cu plăcutul. De aproape 5 ani, activează în domeniul frumuseții, iar în prezent numele său este cunoscut de către toate femeile care se lasă cu încredere pe mâinile ei. Este frumoasă, tânără și ambițioasă. Descoperă în acest interviu cum și-a transformat pasiunea într-o meserie de suflet și cum e să începi totul de la zero într-o țară străină.
![Andreea Alina Pascal](https://isecrete.com/wp-content/uploads/2021/01/img_3522-13-01-21-04-59.jpg)
Cu o experiență profesională de peste 5 ani în domeniul beauty, Alina Andreea Pascal a reușit să se impună cu succes pe piața din Italia și să devină un nume de referință.
”Sunt născută în România, în Reșița. Am 35 de ani, locuiesc în Italia, Mantova-un oraș plin de cultură și istorie antică medievală. Sunt Lash Artist Trainer în extensii de gene, laminarea genelor, Trainer în Microneedling, jurat în diferite campionate și BBGlow .
Încă de pe băncile liceului am știut că, vreau să fac femeile frumoase, de aceea școala de estetică pe care am urmat-o a fost un vis împlinit. Îmi dădeam seama că, era exact ceea ce vreau să fac în viață, iubesc frumosul și ceea ce el reprezintă, eram efectiv îndrăgostită de tot ceea ce învățam”.
Meseria pe care și-a ales-o îi aducea o împlinire sufletească nemaipomenită, dar într-un final a fost nevoită să renunțe la tot și să plece din România.
”Viața m-a dus în Italia, la sora mea care locuia aici de câțiva ani. M-am angajat la restaurantul unde lucra și ea, lăsând la o parte meseria de cosmetician pentru o perioadă îndelungată.
![](https://isecrete.com/wp-content/uploads/2021/01/img_3502-13-01-21-01-22.jpg)
Cariera mea în domeniul extensiilor de gene a început dintr-un joc, o bună perioadă de timp fiind chiar eu purtătoare de extensii de gene, îmi plăcea procesul și efectul superb pe care oferă privirii. Primul curs l-am făcut în 2016 cu Valentina Pînzari, unul dintre cei mai renumiți traineri, un nume care a marcat pentru totdeauna viața mea profesională. Prin mâinile și învățăturile ei am început să iubesc această meserie”.
Se consideră o fire ambițioasă care nu se lasă prea ușor până nu își atinge obiectivele. A lucrat cu cei mai buni profesionişti din industria frumuseții din lume, iar într-un final a reuşit să devină una dintre cele mai bune.
”După 6 luni de la primul curs am participat la un campionat renumit în Italia, la Roma unde am luat locul 1, categoria junior. Eram atât de fericită și nu credeam că, am atins așa performanțe într-un timp scurt. De atunci m-am dedicat acestei profesii cu trup și suflet, perfecționări, cursuri peste cursuri, specializări, având la activ mai bine de 30 de cursuri de extensii de gene.
Treptat, am început să colaborez cu mai multe saloane estetice, fiind tot mai mulțumite”.
A ocupat locuri de frunte la cele mai mari campionate și a participat la evenimente de top. Chiar și așa, nu lasă să treacă o zi fără a învăța sau a oferi informații utile altor persoane. Profesionalismul său se reflectă și în portofoliu, ca un bagaj vast de cunoștințe.
”Am participat la diferite campionate, unde mi-am pus de fiecare dată în joc priceperea și sârguința, iar asta mi-a adus multe premii. Am participat la congrese și Masterclass-uri unde am cunoscut specialiste din domenii cu care am legat frumoase prietenii. În 2019 am luat premiul “ The best lashmaker” la unul dintre cele mai importante congrese în Italia, organizat la Torino de Inna Sculea.
În același an, urc o altă treaptă în cariera mea fiind invitată ca jurat în 2 mari și importante campionate-Campionatul de la Torino, organizat de Valentina Pinzari și VLC Championship la Veneția organizat de Loredana Atanasiu. Au fost emoții și experiențe de neuitat”.
După 5 ani de succes, dar și de perioade dificile, în care a învățat foarte multe aspecte ale antreprenoriatului pe cont propriu, Alina Andreea își amintește cu același entuziasm de perioada de început.
”Calea succesului consider că, a fost plină de sacrificii și cu multă sârguință. Dar, totul e nimic în comparație cu emoțiile ce le trăiesc atunci când văd fericirea în ochii clientelor sau emoțiile ce le simt în momentul unei premieri.
![](https://isecrete.com/wp-content/uploads/2021/01/img_3523-13-01-21-04-59.jpg)
Ajungi să atingi succesul în momentul în care îți dai seama, că ceea ce faci nu e muncă ci pasiune. Merg pe premiza că, dacă nu riști nu câștigi dar, eu am modul meu de a vedea succesul.
Pentru mine fiecare clientă fac parte din reușitele mele, fiecare cursant pe care îl pregătesc pentru această meserie e un succes, fiecare campionat e un succes”.
Pentru Alina Andreea, fiecare noutate din industria frumuseții reprezintă o adevărată provocare, de aceea este mereu pregătită să împărtăşească cursanţilor secrete și informații valoroase. De 2 ani predă cele mai inovative metode în domeniul extensiilor de gene și laminare.
Andreea Alina povestește că le este foarte recunoscătoare părinților și soțului pentru susținere și încurajare. Experiența profesională pe care a acumulat-o de-a lungul anilor i-a deschis multe perspective și realizări frumoase, iar echipa Isecrete îi dorește succes și ascensiune în carieră!
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?