div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Olga Țurcanu, specialista în domeniul beauty care se bucură de succes și carismă, în Italia.

Fiecare dintre noi, femeile, tindem spre perfecțiune, ne dorim să arătăm bine, să fim îngrijite, frumoase, sănătoase, atrăgătoare. E dificil să le reușim pe toate, de aceea, apelăm la specialiștii care știu cum să ne ajute.

Olga Țurcanu a făcut facultatea de relații economice internaționale în R. Moldova, dar viața i-a pregătit alte planuri. Până a porni pe drumul de bussines și administrare, s-a gândit să facă o profesie în domeniul beauty. Aşa a urmat în 2015 un curs de alungire a genelor la Chişinău. 

După ce mi-am făcut pentru prima dată această procedură am rămas entuziasmată. Foarte practice și comode, plus că nu mai era nevoie să pierd timp în fața oglinzii pentru a mă machia. Treptat, a început să îmi placă și m-am gândit să încerc și eu a face. În 2015 am făcut primul curs, eram studentă încă la Universitate atunci. Mi-am dat seama că e ceea ce îmi place și îmi aduce o satisfacție enormă.

O femeie îngrijită va fi întotdeauna apreciată, pentru că ea va şti să-şi pună în valoare frumuseţea şi cel mai important, să aibă grijă de ea. Este o regulă după care se conduce și moldoveanca Olga Țurcanu care de mai bine de doi ani s-a stabilit cu traiul în  Italia. Ce întorsătură a luat soarta tinerei şi cum a ajuns să aibă propriul salon de frumuseţe la Suzzara, află în continuare.

Logodnicul meu și-a găsit de lucru în Italia și a trebuit să fac această alegere. Sigur că, mi-a fost foarte greu dat fiind faptul că în Chișinău aveam deja o bază de clienți dar, știind puterile și dorința de a munci am știut că mă voi descurca și aici.

A fost evident dificil la început, însă nimic nu e imposibil dacă îți dorești ceva. Am activat într-un salon timp de 2 ani, după care am zis că domeniul frumuseții este vast și ar trebui să le propun clientelor o gamă mai variată de servicii. De aceea am mers și la cursuri de alungirea unghiilor și micro pigmentarea sprâncenelor, iar la moment studiez la o școală de estetică aici.

Apoi a urmat o perioadă favorabilă pentru Olga. A muncit câțiva ani într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, care a devenit chiar a doua casă pentru ea. Însă totul s-a schimbat în momentul în care a decis să plece în Italia, împreună cu iubitul ei. Acolo au reușit să pună pe picioare propria afacere.

După 5 ani de experiență în domeniul frumuseții, după zeci de cursuri de perfecționare și training-uri am simțit că sunt pregătită pentru a deschide propriul meu salon. Dar, cred că un rol foarte important în această decizie a fost și susținerea soțului. El mereu m-a ajutat, îndrumat și încurajat. Astfel cu pași mici am ajuns să-mi îndeplinesc unul dintre visele mele.

În salon vom presta o mulțime de servicii beauty printre care: alungirea unghiilor, micropigmentarea sprâncenelor, extensii de gene, masaj, epilare definitivă, cu zahăr/ceară. Totodată, femeile își vor putea răsfăța tenul cu cele mai inovative tratamente faciale și proceduri corporale (presoterapie, electrostimulare )etc.

Nu i-a fost ușor să deschidă o afacere în străinătate. Dar a fost pregătită, conştientă și concentrată. Alături este soțul care o încurajează, doar așa Olga rezistă să fie un manager bun.

În primul rând e nevoie de multă răbdare și practică. E nevoie să fii un om responsabil, amabil și mereu în pas cu noile tendințe, iar pentru asta eu mergeam la perfecționări foarte des.  Într-un final, am reușit să devin acea persoană de încredere în ochii clientelor, iar cea mai mare satisfacție cred că totuși rămâne mulțumirea lor și zâmbetul pe buze atunci când se văd în oglindă și admiră rezultatul.

Spune despre ea că este un promotor al frumuseții exterioare, ce ajută prin experiența acumulată la transformarea imaginii și atitudinii celor din jur. Îmbină perfect pasiunea pentru frumos, familia și îi place să ajute femeile dornice de a-și pune în evidență frumusețea naturală, să-și mențină sănătatea corpului, sufletului și a minții.

În Italia s-a realizat ca personalitate. Viaţa de acolo a transformat-o. Gândește altfel. Iar echipa isecrete.com îi urează succese mari pe plan profesional și personal.

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Beauty

Dianna Stan, cosmeticiana care își trăiește visul în Londra. Eu muncesc enorm zi de zi că să devin mai bună

Activeză în domeniul cosmetologiei cu pasiune și dedicare, oferind clientelor cele mai bune servicii, adaptate nevoilor și dorințelor fiecăreia. Investește constant în educație și în cele mai noi tehnici și produse, pentru a se asigura că clientele beneficiază de îngrijire la cele mai înalte standarde. Vorbim despre Dianna Stan, tânăra a cărui vis a prins contur departe de casă.

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6