[geot country="Romania"] [/geot]

Ne alăturăm în lupta contra cronometru a lui Mihăiță Reaboi, copilul care suferă de amiotrofie spinală tip II

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki

Revista noastră se alătură cauzei nobile de salvare a băiețelului de 3 ani din satul Ivancea, raionul Orhei. Povestea acestuia a făcut înconjurul lumii prin intermediul campaniei de caritate Mihăiță învinge SMA.

Mihăiță riscă în fiecare zi o paralizie totală, cu afectarea tuturor organelor lui interne. Boala avansează extrem de rapid, îi neutralizează toți neuronii motori, îi alterează mușchii până la distrugere totală a acestora.

Mama copilului, Natalia Reaboi, care este de meserie asistentă medicală, nu lasă mâinile în jos și continuă să creadă că există oameni cu inimă mare care pot ajuta cu ceva la salvarea copilului ei.

„Cred că Dumnezeu ne ascultă ruga și vom reuși. Cred din tot sufletul meu că îmi voi vedea copilașul vindecat…”

La vârsta de 1 an, părinții au observat că practic peste noapte, pe Mihăiță au început să-l lase puterile, mersul i s-a împleticit, iar durerile mari au început să-l chinuie ori de câte ori își sprinjinea picioarele. Diagnosticul dur a pus la pământ întreaga familie: amiotrofie spinală de tip 2, o maladie extrem de gravă care ucide lent toți neuronii motori și, în timp, duce la paralizie. Extrem de rapid, boala a avansat și de atunci, copilul nu a mai putut merge. A rămas țintuit într-un scaun cu rotile.

„A fost o lovitură năucitoare, am fost devastați…”

 Mihăiță – dependent de scaunul cu rotile, de orteze și de verticalizator, a intrat la o cură alimentară dură care să-i mențină greutatea în parametrii a 13,5 kg. Excesul de kilograme, îl poate scoate din programul de tratament salvator acceptat de producătorii americani care gestionează acel vaccin administrat în doză unică, ce are efectele unui tratament genetic.

 2.100.000 de dolari – este suma uriașă de care părinții au nevoie ca să achiziționeze vaccinul minune – Zolgensma, doar ca să-l vadă iar mergând pe Mihăiță.

“Îmi scâșnea creierul când mă gândeam că 2.1 milioane $ sunt șansa lui a o viață normală. Închideam ochii și număram zerourile în speranța că ceva am greșit…. Apoi îl priveam pe Mihai și înțelegeam că nu m-aș ierta niciodată știind că am avut o șansă și nu am acționat. Mi-am spus că dacă există copii care au beneficiat de Zolgesma, prin strângeri de fonduri, atunci trebuie să încercăm!”

Încet- încet, Natalia a lansat o campanie de strângere de fonduri. Acum, informații despre evoluția lui Mihăiță se găsesc pe pagina Save Little Angels, dar și pe grupul care luptă pentru viața copilului care se numește Save Mihaita – SMA 2 și numără peste 112.000 de membri.

Donațiile le puteți face la conturile de mai jos:

📌 Revolut: +40735075397 Id: @elisab47l1

📌PayPal: [email protected]

📌Bt Pay +40769077394

📌 Transfer bancar

Beneficiar: Asociatia învingem SMA
Banca Transilvania
RON:RO40BTRLRONCRT0566150301
EURO:RO87BTRLEURCRT0566150301
USD:RO91BTRLUSDCRT0566150301
GBP: RO45BTRLGBPCRT0566150301
SWIFT: BTRLRO22XXX

📌SMS pentru Republica Moldova (Moldcell, Unite): 2910 cu textul 608

📌Paypal: https://www.paypal.me/raluMihaita

📌GoFundMe: https://www.gofundme.com/f/save-mihail

📌HelpKarma: https://ro.helpkarma.com/campaign/mihai-save-2118

📌CaritateMD: https://www.caritate.md/…/din-inima-pentru-mihail-reaboi

❌Fiecare dintre voi poate să contribuie la salvarea lui Mihaita!

Distribuiți postarea, faceți povestea lui cunoscută.

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6