[geot country="Romania"] [/geot]

Ministrul Educației Igor Șarov: „Nu voi permite sacrificarea acestei generații”

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki
De mai bine de o lună, instituțiile de învățământ sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus, iar cursurile s-au mutat în spațiul online. Problema e că acest lucru vine în contextul în care Republica Moldova nu „strălucește” prea bine la capitolul utilizarea tehnologiei. În tot acest timp, ministrul Educației Igor Șarov dă asigurări că există soluții eficiente pentru procesul educațional „cât mai puține traume sufletești” – însă, credem noi, că este vorba despre modul în care „fiecare dascăl înțelege să pună umărul în aceste momente grele” și să fie alături de elevi.

​Pentru că s-a acumulat suficientă tensiune din partea părinților, profesorilor și a elevilor, am stat de vorbă cu mai mulți elevi și pedagogi pentru a vedea ce probleme au întâmpinat cu cursurile și orele pe care trebuie să le facă online din cauza pandemiei de coronavirus. Deoarece printre intervievați sunt și minori, nu vom oferi date cu caracter personal – și nici a profesorilor. Îi vom numi după literele alfabetului, ca la școală 🙂 Iată câteva observații și sugestii pentru autorități strânse din țară.

A: „Programul de predare este haotic și încurcă elevii care nu sunt obișnuiți cu disciplina. Profesorii nu și-au făcut un program anume, așa cum era la școală. Trimit temele când se trezesc ei”.

B: „Nu poți fi sigur că toți elevii sunt acolo și ascultă profesorul, pentru că mulți opresc și camera și microfonul, iar așa pot pleca din clasa virtuală lăsa telefonul pe birou și își vad de treabă”.

C: „Nu se fac cursuri la toate materiile. Singurii cu care am păstrat legătura sunt profesorii care predau materii de BAC”.

D: „Unii dintre profesori au decis să ne trimită niște materiale pe WhatsApp. Profesorii au avut o atitudine foarte indiferentă cu privire la toată situația asta”.

E: „Eu singură nu am nici motivație, nici randament”.

Pentru acest articol am reușit să vorbim la telefon și cu câțiva profesori. Cadrele didactice spun că lucrează mult mai intens decât o făceau în clase. Pentru a detensiona situația, a fost necesară intervenția ministrului educației Igor Șarov, care a anunțat anularea examenelor pentru clasele a patra și a noua, recomandându-le pedagogilor să nu exagereze cu temele, că mai importantă este sănătatea decât recuperarea materialului.

Datele Ministerului Educației arată că unul din cinci profesori este pensionat, mulți dintre ei nu au avut acces la internet până la pandemia de coronavirus, ba nici nu au un calculator, o tabletă sau un smartphone.

A: „La început credeam că înnebunesc. Am avut noroc de copilul meu, că e ințiat. După aceea ne-au făcut și niște cursuri. Nu țin conferințe pe Zoom în fiecare zi, le transmit sarcinile pe classroom. Ca toți profesorii, eu retrăiesc în ce privește reușita elevilor mei”.

B: „Am impresia că volumul de lucru s-a dublat, chiar triplat. De multe ori întrerup lecțiile online fie că nu face față tehnica sau îmi pică internetul. Stresul mă copleșește și ca să fiu în pas cu programul, uneori verfic teme și La miezul nopții”.

C: „La școală era același volum de lucru, dar parcă altfel decurgeau lecțiile. Față în față cu elevii, vezi cum se însușește materia. Nu cred că exagerez cu lecțiile – atât doar că discipolii noștri vor ieși din carantină mai dependenți de gadgeturi decît atunci când au intrat în această pauză de școală”.

Echipa isecrete a solicitat un interviu ministrului educației Igor Șarov. Iată ce a răspuns demnitarul.

Pentru că niciunul dintre scenariile propuse de MECC nu prevedea înghețarea anului școlar, a trebuit într-un timp exterm de scurt să decidem modalitatea de a continua procesul educațional, de a finaliza anul de studii fără a pune în pericol sănătatea tuturor, implementând învățarea la distanță, strategie adoptată de multe țări afectate de criza COVID-19.

Constatăm, cu regret, că întreg sistemul  educațional din R. Moldova nu a fost pregătit să facă față unei asemenea provocări. 

Chiar dacă o parte din cadre didactice erau familiarizați cu instrumentele online ce presupun instruirea la distanță, nimeni din ele nu au fost pregătite să o facă în volumul, cantitatea, calitatea și viteza pe care o cere situația… Sigur e că cei mai mulți s-au implicat și au conștientizat că trebuie să învețe din mers.

Potrivit informațiilor, prezentate de către oganele locale de specialitate în domeniul învățământului, pentru perioada de carantină s-a conturat următoarea situație:

  • învățământul la distanță este organizat în toate cele 1232 de unități școlare;  
  • numărul de elevi participanți la procesul educațional la distanță este în creștere cu 9139 elevi (2.88%);
  • numărul de cadre didactice implicate în procesul educațional la distanță este în creștere cu 750 (6,43%);
  • este în scădere numărul situațiilor de desfășurare a procesului educațional prin intermediul telefoniei fixe /mobile sau alte forme (din imposibilitatea utilizării resurselor TIC):
  • este în scădere numărul elevilor (cu 7182) și cadrelor didactice (cu 620) care au rămas în afara procesului educațional la distanță.

E firesc că unor cadre didactice le este greu și se opun. Acum se face imposibilul! S-a reușit într-un timp foarte scurt să se realizeze lucruri care în condiții obișnuite ar fi luat ani. Pare stresant, dar suntem convinși de faptul că acest pas va aduce plus valoare. Acceptăm și încurajăm oricare experiență cu impact pozitiv.

Trebuie să recunoaștem că și cadrele didactice, dar și unii părinți au fost nevoiți să-și performeze competențele digitale. Cu elevii lucrurile au fost mult mai simple. Sperăm mult ca aceste competențe să ne fie utile procesului educațional la revenirea în sălile de clasă. Acum, într-o situație fără precedent, tehnologiile ne vor ajuta să asigurăm dreptul la educație.

MECC a încurajat instituțiile de învățământ să continuie studiile la distanță, dar nu cu orice preț. Am încurajat cadrele didactice să utilizeze flexibil metodele pe care le cunoaște mai bine. Este important să avem o atitudine responsabilă pentru acest proces în raport cu elevii și familia.

Este greu să renunți la comunicarea tet-a-tet cu elevii, de aceea utilizarea platformelor online este o opțiune bună, în aceste condiții. Trebuie să Vă recunosc că învățarea la distanță prin platformele online este un proces responsabil, dar și anevoios, pentru că este o activitate mult mai solicitantă, deosebită și neobișnuită pentru cadrele didactice.

METODOLOGIA privind continuarea la distanță a procesului educațional în condiții de carantină propune strategii alternative de implementare a învățământului la distanță. Respectiv, nu există OBLIGATIVITATEA întâlnirilor online.  Depinde de școală… 

Metodologia privind învățământul la distanță conferă personalului didactic misiunea de a reglementa timpul aflării în fața calculatoarelor, îmbinând regimul sincron și asincron a lecției. Metodologia oferă multă flexibilitate în ceea ce privește canalul de comunicare. Nu cerem socoteală cadrelor didactice despre platformele utilizate. Le-am încredințat procesul educațional în sala de clasă, le încredințăm și învățarea la distanță.

La moment, obiectivul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării este de a scoate presiunea de pe toți: elevi și studenți, părinți, cadrele didactice și cele manageriale, de pe sistem și comunitate. A trecut foarte puțin timp. Puțin pentru a vorbi despre succese. Calitatea nu poate fi „cântărită” având la bază doar emoțiile. Este important ca elevii să continue să învețe în siguranță.

Această realitate ne-a provocat să inițiem câteva proiecte. Unul dintre acestea este realizarea conținuturilor educaționale video, care ar facilita activitatea cadrelor didactice în procesul de pregătire a copiilor și elevilor din toată republica. În total urmează a fi înregistrate până la sfârșitul anului 2020, 4800 de lecții, la diferite obiecte de studii, care vor fi stocate pe o platformă digitală (bibliotecă online) începând cu 15 aprilie și la care vor avea acces și elevii, și părinții. Aceste lecții video vor fi difuzate pe unul dintre canalele naționale de televiziune pentru a fi vizualizate de cei care au fost mai limitați în comunicare online cu profesorii.

În calitate de ministru, fiecare acțiune, fiecare decizie este bine cântărită, pentru că nu-mi doresc ca acești copii să fie o generație de sacrificiu. Zicând acest lucru nu mă refer doar la absolvenții anului 2020, dar la toți copiii, elevii și studenții. Ne propunem de a finaliza anul de studii fără a pune în pericol sănătatea tuturor și în termenii planificați, 31 mai.

Având în vedere situația epidemiologică din țară, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării consideră că este oportun să nu fie organizată testarea națională în învățământul primar și gimnazial. În context, menționăm că elevilor care finalizează în acest an de studii clasa a IX-a vor fi eliberate Certificate de studii gimnaziale în baza notelor medii anuale obținute pe parcursul claselor a 7-9. În baza acestor Certificate, elevii vor putea participa la admiterea în liceele teoretice și instituțiile de învățământ profesional. 

Cu referire la examenul național de bacalaureat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va lua o decizie definitivă în funcție de data în care va fi permis accesul elevilor în instituțiile de învățământ. Opțiunea prioritară pe care ne-o dorim este bazată pe experiența statelor Europene, care presupune desfășurarea examenelor de Bacalaureat la sfârșitul lunii iunie începutul lunii iulie, dacă situația de criză va lua sfârșit. Astfel, amânarea sau, în unele cazuri, schimbarea modului de susținere a examenelor este o abordare generală la nivelul țărilor din UE. Totodată, trebuie să subliniez, că incertitudinea evoluției crizei pandemice ne poate dicta adoptarea unor soluții alternative, despre care Ministerul va putea comunica la mijlocul lunii Mai.  

Ceea ce știu cu certitudine e că:

  •  Educația în toate timpurile a fost garanția calmului și a bunăstării emoționale în societate! Acum trebuie să rămână la fel!
  •  Nu vom permite ca elevii să fie generația de sacrificiu! Sunt copiii noștri și îi iubim mult. Îi vom ajuta așa încât să simtă grija țării în care s-au născut!
  •  Cu toții trebuie să ne organizăm timpul în așa mod încât să avem grijă și de starea noastră emoțională, fizică și intelectuală.
  •  Acum ca niciodată munca profesorului, a educatorului este înțeleasă de toți. 
  •  Recuperarea se va produce chiar dacă nu reușim totul acum. Vom putea să ne focalizăm pe ceea ce am reușit și pe ceea ce nu am izbutit, mai târziu, chiar și la toamnă. Timp este!
  •  Astăzi, prioritatea noastră este Sănătatea și Educația. Avem nevoie de implicarea activă și responsabilă a tuturor!

Domnule ministru, echipa isecrete va mulțumește pentru interviul acordat și vă urează succese. Țineți cont de sugestiile colectate de noi 🙂 Credem că această situație va produce schimbări majore în sistemul educațional.

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 19

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6