Și-a format un set de principi, a investit în propria personalitate și datorită muncii asidue a reușit să-și creeze propriul stil. Vorbim despre Irina Burlacu, specialistă în micropigmentare, o persoană destul de critică cu sine și extrem de sinceră cu ceilalți. O fire ambițioasă ce finalizeză cu succes fiecare demers profesional, care știe totul despre secretul unor sprâncene fericite, buze conturate perfect și ochi evidențiați cu ajutorul liniei de eyeliner.
În acest interviu Irina ne vorbește despre pasiunea sa pentru domeniul beauty, micropigmentare dar și despre cât de mult iubește să facă femeile fericite.
Care a fost drumul tău în viață până ai înțeles că pasiunea pentru poate să devină o afacere de succes?
”Sunt în domeniul beauty de câțiva ani. Totul a început din pasiunea față de frumos, pentru că îmi plăcea să mă îngrijesc pe mine. Am început să studiez până în cele mai mici detalii, cum să o fac și pentru femeile din jurul meu care își doresc să fie impecabile.
Chiar de pe băncile școlii eram pasionată de tot ce înseamnă frumusețe, fiind hotărâtă și determinată de ceea ce îmi doresc am început direct cu domeniul frumuseții. Am învățat mult despre extensiile de unghii, am studiat și extensiile de gene, iar când am descoperit micropigmentarea semipermanentă efectiv m-a cucerit.
Prestez servicii de micropigmentare sprâncene și microblading(fir cu fir, powder, ombre, combo).Eyeliner clasic și fume. Micropigmentare buze soft și intens. Alunițe moderne. Tehnici moderne de stilizare a sprâncenelor naturale prin vopsire cu henna, vopsea, laminare la sprâncene și gene, inclusiv extensii fir cu fir în sprâncene. Sunt specializată și în îndepărtatea cu laserul a lucrărilor vechi demodate și nedorite atât din micropigmentare cât și din tatuajele corporale”.
Toate aceste servicii pe care le prestez sunt adaptate și perfecționate chiar acum în 2020 la nivel mondial.
Cuvintele care o descriu cel mai bine pe Irina sunt: atitudine, pasiune, asumare, încredere, speranță, dorință și frumusețe. A urmat cursurile Academiei Asimetric pentru că și-a dorit să aibă acces la cele mai bune informații din domeniu.
”În domeniu dermopigmentării evoluția este într-o ascensiune și dezvoltare continuă, este un domeniu foarte vast. Iar eu încerc să țin pasul cu fiecare noutate și să mă perfecționez lunar. Chiar am început anul 2020 investind în sine. Lunar merg la București la www.academiasimetric.ro , aici studiez în detalii arhitectura sprâncenelor naturale, cele mai noi tehnici în micropigmenatea sprâncenelor, a buzelor și a ochilor.
Am ales să studiez cu Larisa Tanase pentru că este Master-Trainer Internațional în Dermopigmentare. Fiind un exemplu ce a pregătit atât de mulți specialiști acreditați în dermopigmentare, am ales și eu să fiu una din poveștile de succes instruite de ea. Este moldoveanca de succes și creatoarea conceptului unic de Sprâncene Fericite! A reușit la nivel internațional să pregătească cei mai de succes specialiști și să-i motiveze să creeze doar Sprâncene Fericite”.
”M-am regăsit în tot acest concept, am vrut am dorit să o am ca mentor și să duc sprâncenele la un alt nivel oriunde în lume aș lucra. Am învățat acolo și cum se fac corecțiile în micropigmentare, cum să reinventez fiecare lucrare veche în una nouă și cum să fac fiecare clientă fericită. Am învățat cum să investesc eficient și constructiv. Am învățat ce înseamnă să fii un specialist valoros și stăpân pe orice situație în dermopigmentare.
Referitor la campionate, da e următorul pas în carieră și mentorul meu chiar mi-a sugerat și m-a încurajat să particip. Mi-a explicat să nu-mi fie teamă atâta timp cât voi alege să mă pregătesc intensiv și îmi va monitoriza fiecare lucrare chiar și de la distanță.
Cu siguranță voi ajunge și la Campionate, de aceea vă invit să mă urmăriți pe rețele de socializare”, susține Irina.
Irina face parte din categoria specialiștilor care nu se teme de concurență! Rezultatele vizibile, încrederea clientelor și investiția continuă în perfecționări sunt cheia spre o carieră de succes.
”Eu consider că, fiecare specialist este unic și își pune amprenta personal în fiecare lucrare. Pentru mine nu există concurență, există doar specialiști cu valori diferite și clienți care aleg aceste valori în care se regăsesc și ei. Mi-am format baza de clienți prin lucrările mele. Am depus foarte multă străduință și pasiune, am știut că este un job pe termen de lungă durată, mă implic emoțional și mă gândesc cum va arăta lucrarea mea și peste câțiva ani, de aceea clientele mele sunt fericite și mă recomandă mereu”.
”Odată cu trecerea timpului totul evoluează, iar eu încerc să îmi surprind clientele de fiecare dată cu tehnici și forme noi.
Pentru mine nu există retuș, pentru că eu mereu creez o altă lucrare și mai nouă din toate perspectivele! După atâtea cursuri și perfecționări așa mi-am lărgit publicul. În acest mod, mă mențin în top cu fiecare lucrare pe care o realizez”.
Când vine vorba despre experiențele care au ambiționat-o Irina susține că, s-a întâlnit cu unele provocări la început de drum.
”Da, am întâlnit de multe ori greutăți în carieră! Vreau să menționez că, nu e un lucru deloc ușor. E nevoie de foarte multă asumare pentru că nu e un machiaj care îl poți spăla imediat dacă nu-ți place. De aceea am învățat foarte mult, stăteam nopțile târzii și exersam foarte mult la desenul și forma simetrie, la toate punctele și detaliile sprâncenelor. Vreau să aduc mulțumiri încă odată Larisei Tănase, mentorul meu care m-a ajutat să depășesc fiecare barieră și să trec cu ușurință fiecare obstacol”.
Secretul sprâncenelor fericite
” Sprâncenele sunt rama feței și reprezintă 80 % din fizionomie. Ele spun totul despre fiecare chip în parte și de aceea necesită a fi studiate din toate punctele de vedere. Consider că, este foarte important să facem consilierea profesională https://www.larisatanase.ro/consilierea-clientei-primordiala-procedurile-de-micropigmentare/ și să înțelegem exact ce își dorește clientul și de ce are nevoie. Pentru că, de foarte multe ori dorința nu coincide cu nevoia.
După ce am înțeles exact ce își dorește și i-am recomandat ce i se potrivește. E bine să înțeleagă clienții ca fiecare tehnică în parte este despre fiecare situație aparte. Beneficiile sprâncenelor sunt multiple, de la acoperirea golurilor în sprâncene, pană la repigmentarea formei potrivită sau până la crearea formei mult visate”.
”De exemplu, în sprâncene tehnica fir cu fir se recomandă doar clientelor care nu se machiază, ce au tenul uscat și fire deloc sau nereliefate. Nu este potrivită femeilor care se machiază intens(pentru că simt nevoia să le fardeze zilnic) sau care au tenul gras(se difuzează firele în piele).
Tehnica powdering este potrivită pentru toate tipologiile de cliente de la cele care nu se machiază și le recomandăm un powder foarte fin, pană la cele care se machiază intens și le recomandăm un powder intens(sa nu mai simtă nevoia de fardare a sprâncenelor zilnic).
Iar înainte de și după micropigmentarea sprâncenelor e bine să știe fiecare clientă că e foarte important să-și regenereze sprâncenele minim 3 luni dimineață și seara https://www.larisatanase.ro/lectia-1-regenerarea-sprancenelor-dermopigmentare/ astfel încât fiecare să poarte sprâncenele naturale mult dorite. Și le îndemn pe toate clientele chiar și după micropigmentare odată la câteva săptămâni când simt nevoia să revină pentru o stilizare cu vopsea, henna sau laminare. Iar ocazional la evenimente importante să vină pentru extensiile fir cu fir doar în goluri”.
”Iar cele care poarta sprâncene cu tehnici vechi intense și cu forme sau culori nenaturale să îmi trimită poze în mesaj privat pentru a le oferi consilierea profesională cum să obțină cele mai bune rezultate și care sunt pașii concreți pentru a-și reinventa lucrările vechi în cele moderne”.
Ce trebuie să știe fiecare clientă care are deja sau care dorește să-și facă micropigmentare?
”Această procedură se recomandă de reinventat anual, culorile sprâncenelor trebuie să fie neutre și în armonie cu părul.
Despre eyeliner(linia de tuș)-recomand tuturor clientelor care au deja sprâncenele micropigmentate. Atunci când o femeie are sprâncenele micropigmentate e nevoie să-si accentueeze și ochii fie prin aplicarea extensiilor de gene lunar, fie să își facă și eyeliner permanent pentru câțiva ani.
Beneficiile eyeliner-ului:
- Profunzimea(accentuarea ochilor)
- Efect de gene dese
- Efect vizual de lifting
- Mărirea ochilor
Cui i se potrivește eyeliner-ul și ce tehnică?
Recomand tuturor femeilor care nu se machiază și care au pleoapa matură căzută. Iar clientelor nonconformiste care se machiază zilnic și iubesc linia de tuș mai accentuată pot alege eyeliner-ul perfect care nu va fi șters la prima demachiere. Culorile frecvente selectate sunt maro pentru blonde, iar negru pentru șatene și brunete.
Ce ține despre micropigmentarea buzelor– recomand această procedură tuturor femeilor care au buze fără contur, culoare palidă, fără culoare, asimetrii și lipsite de volum. Beneficiile sunt multiple:
- Reglarea asimetriei
- Contur uniform
- Culoare(efect de ruj)
- Volum discret
- Evidențíerea formei buzelor
Totodată, pentru clientele care preferă buze voluptoase e bine de știut că, în primele 2 ore pot privi acest aspect ca o repetiție generală și pot să se gândească la injectarea cu acid hialuronic ulterior. Diferența dintre efectuarea acestor 2 proceduri trebuie să fie de 3 săptămâni între ele.
Alunițele sunt și ele în tendințe, nu se mai poartă în zona buzelor, dar pe obraz sau lângă ochi. Puteți încerca acasă acum cu un creion maro ca să vedeți unde vă simți mai bine să le purtați. Iar dacă faceți dependență de ele vă aștept pentru o micropigmentare”, a mai adăugat Irina.
Succesul și realizările sale înseamnă fiecare treaptă urcată în acest domeniu
”Pentru a reuși în primul rând este nevoie de pasiune, știință(cursuri bune), răbdare, mentor(pentru a fi monitorizat și să fii sigur că ești pe drumul cel bun), încredere în propriile valori și viziuni. Perfecționare continuă, caracter frumos însoțit de un limbaj și o atitudine profesională. Seriozitate, punctualitate, energia pozitivă și CREATIVITATE!”
Cu respect, Irina Burlacu specialist în micropigmentare.
Vezi galeria foto!
Facebook/ https://www.facebook.com/irina.rusu.9275
Irina, îți dorim mult succes și perseverență în continuare!
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?