[geot country="Romania"] [/geot]

Interviu cu Natalia Gurulea, meșterița care a început să croșeteze jucării handmade, în plină pandemie: „Mă odihnesc sufleteşte şi îmi încarc bateriile în timpul lucrului”!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki

Din dragoste pentru lucrul de mână, acum un an a început să croșeteze, iar astăzi are în colecție zeci de creații impresionante. Vorbim despre Natalia Gurulea,  originară din satul Slobozia, raionul Ștefan Vodă care după ce mai mulți ani a activat într-o companie, la ai săi 35 de ani a decis că își dorește o schimbare. Ambițioasă și determinată să facă ceea ce și-a propus chiar dacă nu avea cunoștințe în acest domeniu, a fost susținută de soț și fetițele sale care așteptau cu nerăbdare primele jucării personalizate.

Natalia Gurulea, a absolvit Facultatea de Limbi Străine a USM, de profesie fiind filologă-traducătoare. Pasiunea pentru domeniul handmade a apărut acum un an, atunci când avea suficient timp liber pentru a încerca ceva nou. A început să croșeteze fără a avea cunoştinţe în domeniu, dar setea de cunoaștere și dorința de a reuși au motivat-o să studieze și învețe de una singură, de la zero.

Această pasiune a prins aripi într-o perioadă grea pentru toți, când pandemia ne-a impus să stăm închişi în case. Primele jucării au fost realizate desigur pentru fetițele mele, dar împărtăşindu-mă cu poze pe rețelele de socializare au fost apreciate şi ulterior au urmat solicitările. Am activat într-o companie înainte de pandemie, dar la moment am grijă de fetițe şi încerc să-mi dezvolt pasiunea. Nu am avut niciodată dibăcia de împleti sau croşeta, era ceva foarte străin şi departe de mine. Toate le-am învățat singură de la zero de pe internet.

Fiecare produs este lucrat cu multă migală și durează chiar câteva zile până să fie gata. Calitatea lucrărilor este mereu apreciată de clienții săi, iar meșterița este foarte atentă ca rezultatul final să fie unul pe măsură.

Am încercat să croşetez diverse animăluțe, aricei, tigri, lei, cânişori, pisicuțe, ursuleți şi desiguri iepuraşi. Cel mai mult ador să croşetez iepuraşii în diferite culori atât cu hăinuțe cât şi fără. Dar şi sunt şi cei mai îndrăgiți şi solicitați. Am avut şi comenzi mai deosebite ca de exemplu legume şi fructe, pe care le-am realizat ce mare dăruire. Croşetez şi păpuşi dar ele necesită mai multă muncă pentru ca rezultatul să fie unul perfect.

A realiza însă articole croșetate nu este nici pe departe, o afacere pentru Natalia. Primește o satisfacție deosebită de la fiecare clipă petrecută în atelierul său improvizat, iar pasiunea și dragostea pentru frumos sunt detaliile care îi caracterizează lucrările. Totuși, speră ca în timpul apropiat să se poată bucura de un venit prosper.

Mă odihnesc sufleteşte şi îmi încarc bateriile în timpul lucrului, ador ceea ce fac şi o fac cu tot sufletul. Nu ştiu cum va fi în viitor, la moment e doar un hobby plăcut. Eu încerc să realizez lucrări unice şi personalizate, nu tind să fac concurență cu alte meşterițe care au lucrări şi mai deosebite. Pur şi simplu sunt ghidată de glasul meu din interior.

De ce anume jucării? Cred că îmi sunt mai aproape sufletului. Am încercat şi căciuli, fulare sau bentițe, dar magia jucăriilor mă atrage mai mult. Când încep o jucărie nu ştiu cum va fi exact la final, uneori rezultatul e mai reuşit decât mã aşteptam. Cuvintele de mulțumire şi pozele trimise de clienți, mã încurajează şi motivează să creez ceva unic şi deosebit.

Facebook/ nataliecrochet_toys

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 2

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
interviu
Mîndrilă Alina

Demența digitală (dependența de tehnologie): ce înseamnă și cum transformă creierul copiilor

Dependența de tehnologie lasă urme adânci la nivel neurologic, generând probleme de atenție și memorie asemănătoare cu simptomele unei demențe aflate în stadii incipiente. Despre demența digitală mai multe informații a oferit Monica Bolocan, psiholog clinician și dr. Dan Mitrea, medic specialist neurolog. „Conceptul de demență digitală a apărut prima dată în titlul unei cărți

Citește mai mult »

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6