A început cu un curs de manichiură și pe parcurs și-a descoperit o veritabilă pasiune căreia i-a acordat tot mai mult timp și pe care a transformat-o într-o meserie. Determinarea și talentul au condus la o poveste de succes remarcabilă. Pentru Iana Catarau drumul către succesul în industria frumuseții a început încă din adolescență, însă abia peste câțiva ani și-a îndeplinit visul de a activa în acest domeniu.
Ambițioasă și calculată, a muncit foarte mult și nu s-a dat bătută indiferent de obstacole. Astăzi, după 10 ani de experiență mândria și sutele de cliente mulțumite sunt cartea ei de vizită.
Din start după absolvirea liceului m-a atras domeniul frumuseții, dar fiindcă în 2005 nu era o profesie de succes ca astăzi, am fost îndrumată de părinți să aleg altă profesie. Am studiat la Colegiul Tehnologic, tehnologie și design a articolelor vestimentare dar nu m-am regăsit. Am înțeles că nu aceasta este profesia care să mă reprezinte și să activez cu plăcere. După concediul de maternitate am hotărât să fac curs de manichiură ca să îmi îndeplinesc visul. Ce să zic, încă de la primele lecții am înțeles că o să lucrez și că o să îmi placă ce am ales!
Aici și-a dezvoltat abilitățile și și-a consolidat cunoștințele, lucrând din greu și demonstrând un angajament de neclintit față de arta machiajului. Cu timpul, a început să-și construiască propria bază de clienți și să-și contureze propriul stil distinctiv.
Am fost instruită de Rita Busmachiu, Svetlana Filatova și Anastasia Iurevici! Am obținut rezultate frumoase, iar clientele rămâneau mulțumite, ceea ce m-a încurajat să fac mai multe cursuri de perfecționare. După câțiva ani am hotărât să fac curs de machiaj și coafură. Și aici rezultatele au fost îmbucurătoare. Am reușit să fac curs de coafură la Aliona Chicu-Bors, Natalia Ababi-Doni, Ecatetina Atasii și Uliana Nik(Rusia).
Abilitatea sa de a evidenția frumusețea naturală a fiecărei persoane și de a adapta tehnici și stiluri în funcție de preferințele individuale ale clienților au fost recunoscute și apreciate rapid.
Activez în afara orașului, în satul Puhoi de peste 10 ani, iar clientele mele sunt alături de mine încă de la început. Am reușit să îmi deschid un studio unde mă strădui să ofer servicii de calitate dar și confort clientelor mele! Iubesc ceea ce fac și îmi aduce o deosebită plăcere fiecare lucrare.
Povestea tinerei demonstrează că determinarea, talentul și perseverența pot deschide uși în orice domeniu, inclusiv în industria frumuseții. Cu pasiune și angajament, oricine poate urma propriul său drum către succes și realizare profesională.
Concurența este, dar fac față deoarece pun accent pe calitate și mereu îmi reînnoiesc cunoștințele la cursuri de perfecționare. Dar totuși, cred că cheia succesului în acest domeniu este dragostea față de munca ta și apoi partea financiară.
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?