div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Interviu cu Cristina Luminița Daian, fondatoarea salonului „Infinity” din România!

Interviu cu Cristina Luminița Daian

„Nu poți să te ridici fără să aduni, nu poți ajunge trainer doar cu numele, nu poți ajunge Jurat fără să participi la concursuri”!

Și-a construit carieră pas cu pas, cu multă muncă şi sacrificii. Cristina Luminița Daian originară din România este lashartist și lashmaker de 5 ani, iar de câteva luni este Master Trainer Internațional al brandului INTRIGO MILANO. A absolvit facultatea de contabilitate, dar nu a lucrat nici o zi în acest domeniu. Spune cu mult entuziasm că s-a îndrăgostit de domeniul frumuseții încă din copilărie, dar dorința de a transforma frumusețea în artă a apărut după ce a văzut/simțit pe propria piele schimbările miraculoase pe care le poate face tehnica de extensie de gene.

În interviul pentru Revista Isecrete, ne dezvăluie cum a pus în mișcare o afacere de succes, cum e să muncești de cele mai multe ori câte zece ore pe zi și să nu obosești.

Când ați realizat că vreți să deveniți specialist în laminare și extensii de gene? Cum ați ajuns să faceți asta?

În urmă cu 5 ani am hotărât să fac primii pași în acest domeniu. Nimic nu e întâmplător în viață. Am fost cu o prietenă de-a mea să-și aplice extensii de gene și când a deschis ochii pur și simplu m-am șocat să observ ce schimbare poate să facă această procedură. Când am plecat de la fata care i-a făcut procedura i-am zis că vreau să încerc și eu.

Primul curs pe care l-am făcut a fost dezamăgitor, deoarece informațiile nu au fost cele pe care le așteptau. La acea vreme nu șțiam de efectele 1D ,2D ,3D etc, urma mai târziu să aflu. În acel moment am hotărât că, de fapt nu știam decât să lipsesc la propriu extensiile de gene. Iată de ce, am hotărât să mă  documentez și să cercetez despre traineri doar din București. Mă interesa evoluția lor și reușitele pe care le au. Perfecționările făcute la cei mai buni, m-au determinat să îndrăgesc această meserie și mai mult”.

Cristina Luminița Daian este omul-pasiune căreia îi place să ofere clientelor nu doar chipuri frumoase ci și energie pozitivă.

Este minunat să vezi schimbările pe care le faci unei cliente, să te bucuri împreună cu ea și să rămână mulțumită. Mereu mi-am zis că,  trebuie să lucrez foarte bine pentru că atunci clientele vin la tine indiferent de distantă sau alte detalii. Acest lucru l-am realizat pe parcurs. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu putea să îți stea în cale. Este nevoie de multă răbdare și mai ales practică.

De la extensii de gene am făcut curs de laminare gene online, iar după 6 săptămâni am participat la un concurs internațional la Timișoara unde am luat locul 1, categoria junior. În acea perioadă am exersat mult, făcând gratuit procedura de laminare dar s-a meritat. Doi traineri s-au implicat cu sfaturi, idei și m-au ajutat foarte mult. Îmi ziceau dacă vreau informații să particip la cursuri și conferințe. Dacă vreau să îmi cunosc greșelile, colegele, să am parte de emoții frumoase? Atunci să merg la concursuri. Și au avut perfectă dreptate”.

Drumul până aici nu a fost deloc uşor. Au fost momente când a dorit să cedeze, dar cu ambiţie şi încăpăţânare a reușit să meargă mai departe. Este persoana care a știut dintotdeauna cum să-și facă loc printre primii. Pe lângă calitățile de antreprenoare, Cristina Luminița consideră că perfecționările continue și participările la diferite evenimente au stat la baza succesului ei.

Nu poți să te ridici fără să aduni, nu poți ajunge trainer doar cu numele, nu poți ajunge Jurat fără să participi la concursuri. Toate aceste lucruri se fac treptat și în timp trebuie să treci de niște etape. Participarea la concursuri mi-au adus satisfacții atât mie cât și clientelor. Bineînțeles că, la primul concurs nu am luat nici un premiu, fiind puțin diferit față de ceea ce aplicam în salon. Asta însă m-a ambiționat și mi-am promis că, la următorul concurs mă voi întoarce cu o cupă. M-am pregătit intens, iar la următoarele m-am întors cu premii”. 

Cu multă pasiune și încredere în forțele proprii, a reușit să pună bazele unei afaceri care astăzi arată bine și este respectată și apreciată de toată lumea.

Sunt o persoană ambițioasă și mereu am obținut ce mi-am dorit mai ales dacă știu că, muncesc extrem de mult. Acum trei ani am hotărât că, sunt suficient de pregătită pentru a-mi lansa propria afacere. Salonul „Infinity” a fost rodul muncii mele pe parcursul anilor. Aici clientele pot beneficia de mai multe servicii precum: extensii de gene, laminare gene, manichiură/pedichiură și  stilizarea sprâncenelor.

Pentru mine este o realizare importantă, iar datorită și susținerii soțului care m-a a sprijinit necondiționat m-am putut implica în acest domeniu”.

Pe lângă serviciile de înaltă calitate pe care le oferă în cadrul salonului, Cristina Luminița organizează și cursuri specializate, în cadrul cărora împărtășește tehnicile ei cu tinerele care își doresc să devină specialiste de succes.

După ce am considerat că am suficiente informații m-am decis să ofer cursuri pentru fetele care vor sa intre în marea noastră familie. Mi-am dorit și îmi doresc ca aceste cursante să plece cu multe informații, să fie mulțumite, iar lucrările lor sa fie bune. La cursurile mele se învață despre adeziv, grosimi, lungimi ale extensiilor, pregătirea genelor, întreținerea, dezinfectarea ustensilelor și a spațiului de lucru, forma ochilor etc.Pregătesc fete pentru cursul de bază, 2-3 D 4-20 D, curs de perfecționare, curs de laminare gene și sprâncene. Pe viitor voi urma și alte cursuri  la care acum lucrez în prezent”.

Programul este destul de încărcat, de obicei lucrez de dimineață până seara, îmi stabilesc zilele de cursuri inclusiv sâmbăta -duminica. Dar, dacă  faci cu plăcere timpul se scurge foarte repede astfel nici nu observ când s-a încheiat ziua de muncă”.

Succesul înseamnă să ai curaj, determinare și voință pentru a deveni persoana care îți dorești să devii. Acesta este crezul în jurul căruia gravitează întreaga activitate a specialistei.

Rețeta este să înveți continuu, să te perfecționezi. Tot timpul apar lucruri noi și trebuie să fii în trend. Atunci când apare un model nou de aplicare, învață! Din banii pe care îi faci investește  în tine, doar așa poți progresa.

Motto TREZEȘTE-TE PERFECT ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ! Din puținul timp îmi place să îl petrec în natură, mă încarcă foarte mult pozitiv, mă eliberează și reușesc să pun lucrurile cap la cap sau să analizez unele idei”.

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Beauty

Mihaela Borit: După ani de muncă și sacrificii am devenit trainer, campioană internațională și specialistul la care am visat

Revista Isecrete este mai mult decât o simplă publicație; este o platformă dedicată femeilor din domeniul beauty, unde poveștile prind viață.  În același timp, nu uităm de clientele noastre fidele, cu care avem o relație specială. Cu ele, creăm mereu conținut proaspăt, articole care reflectă evoluția lor continuă și legătura strânsă pe care am construit-o

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6