Ca femei ne preocupă nu doar aspectul pielii şi corpului, ci şi aspectul părului care poate spune multe despre noi. Peste 65% dintre femei îşi vopsesc părul, dar una dintre cele mai multe probleme cu care se confruntă în urma acestui proces este menţinerea rexultatelor de colorare pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Stiliştii Londa Professional ne oferă câteva sfaturi care să ne ajute să ne bucurăm pentru mai mult timp de nuanţe proaspete.

Îngrijirea părului, ca la carte
Pentru o curăţare corectă a părului şi pentru oferirea unui aspect cât mai sănătos este nevoie de urmat doar câţiva paşi de bază. După şamponare părul se clăteşte bine şi se aplică un balsam de păr în cazul în care vorbim de un păr cu un fir subţire sau o mască în cazul unui păr cu fir mai gros.
Hidratarea, esenţială în frumuseţe
Știm bine că pentru sănătatea corpului hidratarea este esențială, ei bine aceeaşi regulă se aplică şi în cazul părului, iar pentru protecţia acestuia nu trebuie să exageraţi cu instrumentele de styling. În primul rând pentru că usucă părul, iar mai târziu, folosite în exces, duc la pierderea pigmenţilor. Astfel, aspectul va fi unul mat, inexpresiv şi casant.
Foloseşte produse speciale
Pentru a menţine o culoare proaspătă pentru cât mai mult timp, produsele special create pentru părul vopsit sunt cea mai bună alegere. Acestea acţionează în profunzime, lasă părul hidratat şi neted, iar recomandate sunt produsele care conţin keratină şi alte uleiuri hrănitoare care ajută la repararea firului de păr.
Spray pentru strălucire
Primul ajutor pe care îl poţi acorda părului tău este un spray de strălucire, mai ales dacă te confrunţi cu un fir de păr uscat, tern şi deteriorat. Acest produs sporeşte efectul culorii şi adaugă un plus de intensitate.
Sursa- https://www.csid.ro/
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?