Încă de mică avea înclinaţii artistice, îi plăcea să deseneze, însă niciodată nu s-a gândit că va ajunge să facă o profesie în domeniul beauty. Are o atenţie pentru detaliu înnăscută, o atracţie pentru frumos, bun gust şi dorința de a evolua. Vorbim despre Svetlana Nasratov, make-up artistă și hairstylistă- o fire calmă, frumoasă și ambițioasă.
Cred că am făcut cea mai bună alegere atunci când am decis să îmi construiesc o afacere în domeniul frumuseții. Ce poate fi mai plăcut pentru o femeie decât să ai de-a face tot timpul cu cele mai noi tendințe în materie de produse cosmetice. S-a întâmplat la începutul anului 2017, a fost un an plin de cursuri, informație și împlinire sufletească.
A realizat, de-a lungul timpului, numeroase machiaje și coafuri. Cu o experiență de peste 5 ani în industria frumuseții, Svetlana Nasratov a reușit prin multă muncă și implicare să devină un nume de referință.
Primul curs îl țin minte și acum și se va memoriza pe întreaga viață. Atâtea emoții am și cred că datorită mentorului pe care l-am avut, am învățat foarte multe. Până în prezent învăț pe an ce trece noile tendințe, particip la cursuri online și offline, nu au număr și nici nu mă opresc aici.
Odată ce a ales calea spre profesionalism s-a străduit să dobândească pregătirea și experiența necesară pentru a deveni unul dintre cei mai buni.
Merg ferm înainte și încerc să urc cât mai sus, cel mai important moment cu care mă mândresc este faptul că am reușit să deschid un studio propriu în inima Chișinăului. În acest oraș saloanele și studiourile de frumusețe pot fi și vizavi unul de celălalt, dar eu îmi mențin poziția datorită faptului că prestez servicii de calitate! Pun suflet și eman o energie pozitivă clienților.
Cum reușești să înțelegi nevoia clientelor și să le faci să plece din salon cu zâmbetul pe buze?
Efectuez practic toate tipurile, tot ce poartă moldovenii la ceremonii/ evenimente începând de la doamne și la micile modele. De la sezon la altul mai sunt schimbări dar natural make-up rămâne în preferințele clienților. Accentuăm frumusețea naturală și ascundem imperfecțiunile, observ o creștere de cereri a machiajelor sidefate și cu străluci.
Stiliștii dictează tendințele!
Ceea ce privește tendințele în materie de coafuri, meșterii recomandă stilul lejer, la mare căutare sunt buclele, cozile și cocurile. Dar, iarăși ținem cont de evenimentul pe care îl avem și look-ul total pe care îl vom purta. Noi, ca meșteri ne axăm pe rezistența și calitatea coafurii, ținând cont ca la noi un eveniment durează ore.
Exercițiul, studiile și perseverența au ajutat-o să își personalizeze tehnicile de lucru. Machiajele și coafurile realizate de Svetlana se caracterizează printr-o abordare diferită pentru fiecare clientă în parte.
Fac ceea ce-mi place și asta mă bucură. Pentru a practica această meserie, trebuie să ai simțul esteticului și să fii creativ, acestea ar fi principalele cerințe. Un bun make-up artist și hair-stylist ar trebui să fie un fin observator, să poată comunica cu clienții și să le ofere cea mai bună soluție în alegere.
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?