div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

De la ospătăriță la fondatoare de beauty salon! Românca Daniella Bulz, și-a creat un nume de prestigiu departe de țara natală, în Ungaria!

daniella bulz
Revista Isecrete continuă tradiția de a scoate din anonimat povești ale unor femei puternice, care indiferent de provocările vieții au ales cu inima drumul corect în viață. Următoarea poveste de succes vine tot de peste Prut, acolo unde s-a născut Lash maker-ul, Make-up artista și Technician în micropigmentare, Daniella Bulz. Până la majorat a locuit în Bistrița Năsăud, după care s-a stabilit cu traiul în Ungaria.

daniella bulz

A muncit câțiva ani la o fabrică de sticlă, împreună cu tatăl său dar dorința de a face parte din lumea frumuseții a prevalat mereu. În Ungaria au și început primii pași în  domeniul frumuseții.

Sunt în Ungaria de 23 de ani. Am lucrat împreună cu tatăl meu opt ani,, dar întotdeauna am știut că pot ceva mai mult. Așa că, în 2012 am făcut primul curs de bază de extensii de gene! La început lucram câte 8 ore la fabrică, apoi acasă făceam gene. Curiozitatea s-a transformat în pasiune, iar mai apoi în lucruri pe care am putut să le construiesc. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am ascultat vocea interioară șí am ales să creez frumosul-domeniul beauty e inspirația mea!

În ianuarie 2015 am făcut și cursul volume care a fost un succes pentru mine, deoarece eram singura care a adus acest efect în orașul unde locuiam. Nu m-am oprit aici, iar în aprilie același an am urmat un curs de make-up.

La scurt timp după ce am început să lucrez, mi-am dat seama că domeniul acesta mă fascinează și îmi doream foarte mult să învăț tot mai multe despre acesta și așa am început să fac și cursuri de specializare”. 

Succesul vine ca urmare a perseverenței și a nenumăratelor sacrificii! Economiile au ajutat-o să-și construiască încet-încet visul – Daniella Beauty Salon!

Nu a fost ușor mai ales fiind într-o țară străină. Uneori, simțeam că oamenii de acolo mai greu acceptă succesul meu din motiv că, eram româncă. Dar, nimic nu mi-a stat în cale! Eram motivată și hotărâtă să fac ceea ce îmi place”.

Dacă multe femei visează să administreze un salon de frumusețe, Daniella nu a așteptat ci a acționat imediat. A investit cunoștințe, timp, răbdare pentru a-și construi visul.

Acum 5 ani, pe harta frumuseții din Ungaria a mai apărut o zonă de beauty’’Daniella Beauty’’, locul unde orice femeie se poate redescoperi. Aici clientele beneficiază de o atmosferă plăcută, relaxantă, prietenoasă și de servicii calitative de alungire a genelor, make-up și micropigmentare.

”În momentul în care mi-am dat seama că o să fac acest lucru pentru tot restul vieții, am fost hotărâtă să investesc tot ce am acumulat de-a lungul anilor în acest salon”.

Se știe că munca asiduă și motivația este adevăratul drumul către succes. Pentru a fi mereu în top, Daniella își perfecționează mereu abilitățile de beauty specialist.

Cel mai frumos lucru în meseria de extensii gene a fost pentru mine participarea la un concurs din Timișoara 2018 unde am primit un premiu special de la juratul din Danemarca- The Best work   În acel moment am plâns de bucurie și mi-am dat seama că, munca mea de atâția ani a fost răsplătită. Și de atunci astfel de experiențe, participări la seminare, concursuri etc au devenit  ca un drog pentru mine!

Călătoria mea în lumea frumuseții continuă, iar în octombrie octombrie am participat la Bucuresti Lash Fest. Atunci am luat locul 1,2 șí  de asemenea două premii speciale a categoria Elite. Iar în următorul an, am avut curajul de a participa la toate categoriile acestui eveniment grandios care m-a bucurat cu premii șí titlul de Lash Queen”! 

Este o fire energică și hotărâtă. Dar mărinimia o ajută să împartă din experiența sa și altor femei dornice să se integreze în acest domeniu. Daniella organizează frecvent cursuri specializate.

Acum 5 ani, o clientă mi-a spus că și-ar dori să învețe totul despre extensiile de gene, iar eu să îi fiu mentor. De atunci, am început să predau cursuri pentru femeile care vor să studieze, să află totul de la zero sau să se perfecționeze în acest domeniu. Astăzi, mă pot mândri cu peste 200 de cursante.

De asemenea, sunt primul lash trainer oficial în Ungaria, la o academie din Germania EngelsWimpern Academy, care susține cursuri individuale de 2 zile.  Dar, simțeam că îmi lipsește ceva iată de ce am început din curiozitate să particip la  numeroase concursuri de extensii gene ,live șí online!! România ,Spania, Germania ,Slovenia.

Îmi place să învăț mereu lucruri noi, iar următoarea mea provocare a fost cursul  Beauty tatto make-up ! La un an de când practicam acest serviciu, am câștigat 2 premii”.

Îşi iubeşte meseria pentru că are parte de emoții de nedescris atunci când vede cliente fericite.

Pentru a ajunge un specialist talentat și cunoscut, este important să faci totul cu dragoste și pasiune. Atunci vei primi primi răsplata pentru ceea ce faci. Dar, nu uita niciodată să rămâi dedicat meseriei tale, deoarece succesul poate ușor să-ți schimbe gândirea. Rămâi tu însuți și nu uita de unde ai pornit”!

Daniella, echipa isecrete îți mulțumește pentru interviul acordat și îți urează cât mai multe cliente fericite și emoții pozitive.

Facebook/ Daniella Bulz

Vezi galeria foto!

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Beauty

Mihaela Borit: După ani de muncă și sacrificii am devenit trainer, campioană internațională și specialistul la care am visat

Revista Isecrete este mai mult decât o simplă publicație; este o platformă dedicată femeilor din domeniul beauty, unde poveștile prind viață.  În același timp, nu uităm de clientele noastre fidele, cu care avem o relație specială. Cu ele, creăm mereu conținut proaspăt, articole care reflectă evoluția lor continuă și legătura strânsă pe care am construit-o

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6