div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

De ce îi înşelăm pe cei pe care-i iubim?

Trădările în dragoste reprezintă întotdeauna, chiar dacă ne este greu să acceptăm, simptome şi nu cauze ale problemelor de cuplu. Aventurile amoroase demonstrează fără echivoc, cel mai adesea foarte dureros, că există o problemă „în Paradis”.

Deşi fiecare aventură este unică pentru un cuplu, deseori apar teme comune, ne spune dr. Onelia Pescaru, psihoterapeut specialist în terapia pentru familie. Aceasta a prezentat care sunt cele mai întâlnite tipuri de aventuri, cum se manifestă acestea şi care sunt mecanismele producerii lor, potrivit adevarul.ro

Aventura „celui care deschide uşa”

Apariţia unei noi relaţii pentru unul dintre partenerii unui cuplu este ca o uşă deschisă spre o viaţă nouă. „În general apare în relaţiile care se apropie de sfârşit. Partenerul care are aventura nu mai este ataşat emoţional, dar îi este greu să îi spună celuilalt că doreşte să încheie relaţia, pentru că e incapabil să spună şi ce îl nemulţumeşte.

Uneori, partenerul înşelat este, la rândul lui, uşurat că relaţia s-a încheiat. Alteori, însă, consideră că totul funcţiona normal şi este chiar şocat de faptul că celălalt vrea să rupă relaţia”, excplică Onelia Pescaru.

Aventura „scaunului cu trei picioare”

Aceasta este o aventură de lungă durată, cu implicaţii profunde asupra relaţiei. Când povara unui cuplu devine prea mare, fie din cauza problemelor din afara cuplului (un copil are probleme cu şcoala sau Poliţia, boala unui părinte etc.), sau din interiorul său (dificultăţi financiare, scandaluri frecvente ), unul dintre parteneri poate căuta un sprijin din afară.

Aventura acţionează ca un al treilea picior al scaunului care se clatină, care echilibrează situaţia. Este posibil ca partenerul înşelat să ştie ce se întâmplă, dar să rămână în relaţie, de obicei plângându-se de infidelitatea celuilalt. „Victima” dă vina pe aventură pentru problemele cu care se confruntă cuplul, evitând discuţia despre adevăratul impas.

„De fapt, cuplul ajunge în ipostaza de a avea nevoie de acea aventură amoroasă, care eliberează presiunea exercitată asupra cuplului de a rezolva problemele care au dus la aventură de la bun început şi continuă să fie o supapă care ajută la evacuarea frustrărilor”, ne explică specialistul în terapia pentru familie. Acesta spune că un astfel de tip de aventură poate dura ani de zile. Uneori, paradoxal, viaţa sexuală a cuplului poate chiar să se îmbunătăţească, iar relaţiile dintre parteneri să se destindă, deoarece partenerii ignoră problemele emoţionale reprimate care au condus la aventură, trăind un fals sentiment că acestea au dispărut.

Încearcă să uite de problemele de acasă

O variantă aparte a acestui tip de aventură o reprezintă cea în care ea rămâne ascunsă de partenerul înşelat. Partenerul implicat în aventură foloseşte relaţia pentru a se detensiona şi pentru a uita de problemele de acasă. El spune amantului că nu poate părăsi relaţia iniţială din cauza copiilor sau a altor angajamente. Uneori face promisiuni că îşi va părăsi partenerul iniţial, că se va muta cu amantul, pentru ca apoi să încalce aceste promisiuni.

Foarte posibil este şi ca persoana implicată în aventură să aibă nevoie atât de partener, cât şi de amant şi să îi fie imposibil să aleagă. Acest tip de aventură durează atâta vreme cât cel de al treilea este dispus să joace acest joc. Dacă începe să se simtă folosit şi neapreciat, cum se întâmplă deseori, poate decide să divulge secretul, moment în care probleme sporite inundă cuplul. mai mult o situaţie deja nefericită.

Boyfriend catches his girlfriend cheating with another guy
Aventura „răzbunării”

Deşi este în general de scurtă durată, poate fi o problemă reală pentru un cuplu. Apare atunci când unul dintre parteneri se simte rănit şi decide să îşi „pedepsească” partenerul în acelaşi mod în care a fost şi el rănit.

„Partenerii nu sunt capabili să îşi exprime furia legată de trădarea celuilalt. Uneori se întâmplă atunci când partenerul trădat descoperă infidelitatea după mult timp. El îşi pierde încrederea în sine şi caută un mod de a-şi recăpăta imaginea precară în relaţii de o noapte sau în capricii de scurtă durată. Efectul psihologic acestor acţiuni este că partenerul implicat în aventură se simte încă atractiv, dorit şi sexy – sentimente spulberate.

Aventura „observă-mă”

În acest caz vorbim despre o relaţie de scurtă durată, „de o noapte”, şi se poate întâmpla chiar să nu implice sexul. Apare în relaţiile în care partenerii nu mai reuşesc să atragă atenţia unul altuia. Este puţin probabil ca partenerul implicat în această aventură să vrea să renunţe la relaţie, dar doreşte ca şi celălalt să îl asculte şi să îl observe.

„Poate fi comparată cu o tentativă de sinucidere demonstrativă sau cu o ameninţare cu sinuciderea. Deseori, partenerul implicat în relaţie lasă intenţionat la îndemâna celuilalt anumite indicii pentru ca infidelitatea lui să fie descoperită (numere de telefon, prezervative etc.). Este o ameninţare emoţională, care poate fi utilizată pentru implicarea cuplului în rezolvarea unor probleme ignorate”.

Aventura „evitării”

De fapt, termenul se referă la aventuri repetate. Partenerul care are acest gen de aventură evită intimitatea cu celălalt şi se teme să nu fie vulnerabil emoţional faţă de celălalt. Este un soi de dans emoţional, în care partenerul care consideră că a devenit mult prea apropiat faţă de celălalt, se retrage, are o aventură, apoi reîncepe să construiască relaţia. Adică, sabotează sistematic chiar relaţia în care doreşte să se angajeze. Într-un anumit grad, toate relaţiile conţin o parte din aceste caracteristici.

Ceea ce apare drept o problemă intimă a unuia dintre parteneri poate să fie dovada unui scut psihologic pentru o situaţie dificilă cu care se confruntă cuplul (ea sau el se pot afla sub presiunea găsirii unei slujbe mai bune, probleme la serviciu, boala unui partener, îngrijirea unui bebeluş etc.). Partenerul celui care are aventura apreciază la acesta comportamentul plin de iubire şi atenţie, dar nu îi poate accepta infidelitatea. Multe cupluri în această situaţie se simt prinse într-o capcană nefericită, din care par că nu au cale de ieşire, deşi ambii parteneri se luptă să aibă o relaţie împlinită. 

Aventura „experimentală”

Este aventura cea mai legată de sex ( „a fost doar sex” – obişnuiesc să spună cei implicaţi) şi are loc în cuplurile în care experienţa sexuală este redusă, fie pentru că partenerii cuplului au făcut sex până atunci doar unul cu celălalt, fie au dificultăţi de a discuta pe acest subiect. Cel care evadează încearcă să descopere cum este o partidă de sex cu o altă persoană iar trădarea este premeditată.

Alteori, situaţia apare ca o atracţie şi nu este ratată această oportunitate, după ce oamenii fie au băut prea mult, fie sunt departe de casă, fie se lasă seduşi pur şi simplu. Deşi partenerul implicat în aventură poate să o vadă ca trecătoare, s-ar putea să nu fie la fel şi pentru celălalt, care se poate simţi rănit şi trădat ca şi cum aventura ar fi durat ani.

Sursa- https://adevarul.ro/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Relații&cuplu

 Află care sunt pericolele ce pot apărea dacă nu faceți sex o perioadă mai lungă

Absenţa sexului într-o relaţie poate avea numeroase efecte asupra ambilor parteneri, iar unele dintre ele pot ameninţa însăşi fundaţia cuplului. Descoperă care sunt cele mai grave 6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă. Studiile despre sexualitatea în cuplu au descoperit o legătură clară între fericire şi frecvenţa sexului. Cuplurile fericite

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6