Hainele sunt elementele care te pot ajuta să te simţi şi să arăţi minunat chiar și când ești plinuță, mai ales dacă ştii să le alegi. Dacă porţi ceva care nu ţi se potriveşte, nu faci altceva decât să scoţi şi mai mult în evidenţă imperfecţiunile.
Mizează pe hainele potrivite și capătă un boost de încredere în tine, urmând sfaturile noastre în materie de stil!

Pantalonii pe care să nu îi porți dacă ești plinuță
Dacă ești posesoarea unei siluete voluptoase, e foarte important să știi cum anume să atragi atenția de la acele zone ale corpului pe care le consideri imperfecte. În schimb, pune-le în valoare pe cele de care ești mândră. În continuare, află cum să alegi una dintre cele mai versatile piese vestimentare din garderobă, respectiv pantalonii, care trebuie să fie realizați după anumite reguli pentru a te prinde bine.
Oricât de mult ți-ar plăcea aceste modele, evită blugii skinny. Aceștia sunt potriviți mai degrabă pentru femeile cu silueta subțire, în ciuda faptului că sunt disponibili și în măsuri mari. Un astfel de model este foarte strâmt pe corp, ceea ce înseamnă că ei vor evidenția exact acele zone pe care tu îți dorești, probabil, să le ascunzi – respectiv șoldurile și coapsele.
Dacă nu cumva vrei să scoți la lumină excesul de kilograme, evită să porți pantaloni albi. Formele voluptoase ale corpului tău pot reprezenta un avantaj real, însă doar dacă știi cum să le pui în evidență, într-o manieră cât mai inspirată. Dat fiind faptul că pantalonii albi pun în evidență tot ceea ce îți dorești să ascunzi, este cel mai bine ca ei să nu se regăsească printre opțiunile tale vestimentare.
Pantalonii cu imprimeuri și aplicații nu sunt nici ei potriviți pentru tine, mai ales dacă ești și scundă. Carourile, animal printul, modelele florale și orice alt tip de imprimeu vor amplifica proporțiile părții inferioare a corpului – rezultatul? Un look foarte inestetic.
Ce haine să alegi când ești plinuță
Dacă mai devreme am vorbit despre interdicții, este momentul să discutăm despre ce haine ai putea să alegi când ai o siluetă plină. În general, ar trebui să alegi bluze lejere, dar nu strânse în talie, precum și rochii și fuste drepte, cu o textură semirigidă.
Dacă ai nevoie de o ținută pentru o ocazie specială, o rochie cu tăietură sub bust și cu decolteu ascuțit este o alegere cât se poate de inspirată. De asemenea, modele de rochii cu mâneci lungi sau trei sferturi sunt și ele potrivite, mascându-ți brațele. În ceea ce privește lungimea ideală, îți recomandăm modelele de rochii și fuste midi sau maxi.
Pantalonii pe care ar trebui să îi ai în garderobă sunt cei evazați. Chiar dacă ți se par a fi de modă veche, aceștia sunt un item reprezentativ al stilului vintage, care a revenit în trend și în 2019.
Fiecare femeie este frumoasă, indiferent de numărul de kilograme pe care îl are. Fie că ești trasă prin inel, fie că ai forme mai voluptoase, important este să faci alegerile vestimentare care te avantajează.
Sursa- https://dearwoman.md/rom
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?