div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Cum porți o ținută all black

De la Coco Chanel încoace, negrul și-a câștigat reputația de „culoare a culorilor”. E clasic, elegant, timeless, dar poate fi în același timp senzual, misterios, pasional. Această complexitate a negrului îl detașează de toate celelalte culori „concurente”, dar în acelaşi timp îl poate face greu de abordat sau intimidant.

Negrul se poartă și nu se va demoda niciodată. Ba, mai mult, strălucește mai ales în outfiturile negre din cap până în picioare. Ceea ce nu înseamnă că e simplu sau monoton să porți negru. Adevărul e că, dacă nu dai dovadă de simț stilistic și de creativitate, e foarte ușor pentru outfiturile all black să devină plictisitoare, să te facă să arăți ștearsă sau neîngrijită.

Fustele din piele sunt trendy în acest sezon și în combinație cu un pulover tricotat, un crop top sau oricare altă bluză, acestea creează un outfit perfect de toamnă.

Juxtapuneri de texturi și materiale

Da, dacă vei purta negru din cap până în picioare, în aceeași abordare, e posibil ca rezultatul final să nu fie chiar unul senzațional. Bineînțeles, această regulă e valabilă pentru orice nuanță, nu doar pentru regele culorilor.

Atunci când mixezi mai multe piese negre, e important să faci diferența la nivelul texturilor sau al materialelor folosite. De exemplu, coordonează piese opace cu piese transparente, articole mate cu altele lucioase. Important este să eviți uniformitatea și să obții o scânteie a outfitului.

La fel poți proceda și în cazul materialelor. Nu te limita doar la bumbac sau la stofă, ci asociază piese sau adaugă accente de mătase, dantelă, catifea, blană, piele, brocart, voal, plasă, tulle, lână, orice îți face cu ochiul. Dacă între materialele folosite există și o ușoară contradicție, cu atât mai bine; așa te vei dovedi și mai stylish.

Decupajele și tăieturile

Iată una dintre cele mai cool modalități de a face ca o ținută all black să fie de-a dreptul incendiară. Regula se aplică mai ales când e vorba despre rochii, deși poate funcționa la fel de bine și dacă porți pantaloni și o bluză de mătase, de exemplu.

Apelează la decupaje sau la tăieturi senzuale, care să expună pielea, și ai scăpat de banalitatea potențială a unor ținute all black. Evită însă piesele care sunt prea decoltate și alege mai degrabă să te joci cu decupaje în zone vulnerabile, dar decente: pe abdomen (dar deasupra buricului), pe umeri, deasupra genunchilor dacă ai o rochie strâmtă și mulată.

Magistral funcționează și un spate gol pe o rochie neagră extrem de serioasă, din stofă sau din catifea. Efectul e unul de-a dreptul irezistibil și va atrage privirile precum un magnet. Evită însă să apelezi la acest truc dacă pielea ta de pe spate nu se află în cea mai bună formă.

Accesoriile fac diferența

Este evident că atunci când porți piese sobre în aceeași culoare, toată atenția trebuie să fie reținută de accesorii. Evită însă să mizezi pe piese în altă culoare pentru a sparge monotonia negrului: o ținută all black poate străluci și altfel.

O decizie excelentă este aceea de a apela la poșete, bijuterii, pantofi, pălării, cu texturi contrastante. Aplicațiile sunt de asemenea minunate, mai ales dacă sunt plasate în relief: o geantă cu detalii metalizate sau pantofii împodobiți cu cristale vor reuși să ridice un outfit all black banal la rang de măreție în modă.

Accesoriile statement sunt de asemenea încurajate. Apelează la plicuri glam, la pantofi cu tocuri arhitecturale, inedite, la genți cu forme creative. O pereche de stilettos împodobiţi cu pietre strălucitoare, cu catifea, cu perle sau cu orice altceva îți mai face cu ochiul sunt pur și simplu ideali pentru o ținută all black de petrecere.

La fel, gențile cu design creativ sau împodobite după modelul de mai sus reprezintă o idee fabuloasă.

În ceea ce privește bijuteriile, mizează ori pe modele statement, artistice, masive și spectaculoase, precum un colier împodobit cu pietre negre, ori pe accente delicate, scânteietoare. Vei atrage atenția oricum!

După cum ai văzut, e mai mult decât posibil să îmbraci negru din cap până în picioare și să arăți tulburător. Ține cont de sfaturile noastre și asociază texturi și materiale diferite, joacă-te cu decupajele și tăieturile și oferă prioritate celor mai wow accesorii și bijuterii! 

Sursa- https://www.revistaioana.ro/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Fashion

Garderoba ta are nevoie de un wake-up call? Fii prietenoasă cu planeta și cu portofelul tău! Sfaturi de la vedeta TV Andreea Raicu.

Shopping-ul e o soluție tentantă pentru când simți că nu ai cu ce să te îmbraci, dar nu e nici cea mai etică pentru planetă și nici cea mai prietenoasă cu portofelul. Iată ce face vedeta de televiziune din România Andreea Raicu atunci când simte că garderoba ei are nevoie de un mic wake-up call.

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6