A devenit o tradiție pentru revista Isecrete să spună povești impresionante despre femei puternice care au deschis afaceri bazate pe pasiuni frumoase! Sunt antreprenoare de pe ambele maluri ale Prutului. Iar în interviul de astăzi, vă invităm să o cunoașteți pe Crina Andreea Popa, românca care a luat cu asalt domeniul de frumusețe din zona Scandinaviei și a fondat două clinici de beauty tocmai în Danemarca.
După multă muncă şi experienţă acumulată de la cei mai renumiți mentori a reuşit să devină un specialist renumit și apreciat în domeniul frumuseții. Reprezintă The Beauty Academy și Angel Lash & Brow în Danemarca și zona Scandinaviei.
”Am intrat în industria Beauty în anul 2015 cu proceduri de extensii a unghiilor apoi în 2016 mi-am descoperit pasiunea pentru extensiile de gene. Atunci am făcut și un prim curs de bază. Nu știam dacă îmi va reuși, era un domeniu mai rar întâlnit în Danemarca. Dar, după primele lecții am aflat ce înseamnă cu adevărat această lume. La finalul lui 2017 am decis să fac saltul decisiv și am participat la un eveniment memorabil, Lash Master Conference, organizat de AMA lashes.
Nu m-am oprit aici, iar în martie 2018 eram deja la Milano, la cursul Fracescăi Nappi în cadrul Academiei Phi. De acolo au urmat numeroase cursuri, conferințe și tot ce ține de documentarea acestui domeniu. În 2019 am devenit Master în cadrul Academiei Angel Lash & Brow unde am început să predau această frumoasă meserie. Drumul meu cu siguranță este abia la început pentru că îmi doresc să cresc cât mai mult”!
Se află în Danemarca de 14 ani și împreună cu soțul au creat nu doar o familie frumoasă dar și o afacere pe măsură. Crina Andreea Popa a parcurs o cale lungă până aici . Însă cu mult profesionalism și dedicație a reușit să deschidă o afacere demnă de un exemplu.
”Eram în concediul de maternitate și ca orice proaspătă mămică, eram foarte dezamăgită de aspectul meu fizic. Îmi doream să pot face o schimbare, dar era foarte greu din cauza că eram mereu cu un bebe. Aici în Danemarca nu prea se găseau clinici unde să poți face toate serviciile de înfrumusețare într-un singur loc. Era descurajant și o pierdere de timp să mergi dintr-un salon în altul, așa că am decis să fac ceva pentru aceste mămici care erau într-o situație similară.
Aveam deja un curs de tehnician de unghii pe care nu-l folosisem până atunci, dar cu care eram hotărâtă să încep. Am mai găsit două colege, una specializată pe cosmetică iar cealaltă pe extensii de gene, și ne-am apucat de treabă”, menționează Crina Andreea Popa.
Pasiune și perseverență sunt cuvintele care definesc experiența profesională a specialistei. Însă până aici, drumul i-a fost presărat cu provocări. A investit timp și efort, pentru ca astăzi numele ei să fie un adevărat sprijin pentru femei.
”Nu am avut sprijinul nimănui. Toți au văzut-o ca pe o nebunie. La început mergeam la job-ul de bază pe care îl aveam, iar la finalul celor opt ore de muncă mergem la salon, unde făceam unghii. Acasă făceam ore peste program. Am început să spun tuturor abia în momentul în care am fost nevoită să renunț la job-ul fix pe care îl aveam și să rămân doar cu pasiunea pentru domeniul beauty”.
A ajuns să fie profesionistă datorită zecilor de cursuri de specializare pe care le-a făcut. Totul din dorința de a ști cât mai multe și de a fi la curent cu cele mai noi tehnici din domeniu.
”Eu sunt in căutate de perfecțiune mereu. Îmi doresc să evoluez, de aceea mereu îmi pun anumite ținte și lupt să le ating. Consider că, avem nevoie constant de cursuri de perfecționare în această lume a industriei beauty , iar cine dorește adevărat să ofere calitate clienților săi, e un “ must”. Eu nu am crescut doar participând la cursuri și seminare, dar și la evenimente de profil și competiții. Toate au ajutat în dezvoltarea mea ca lash artist”.
A fi în TOP înseamnă să vezi clienții cum ies din clinică fericiți cu zâmbetul pe buze!
”Eu consider că acest serviciu de beauty este unul de lux. Deci, noi lash artiștii, trebuie să-l oferim ca atare și trebuie să ne adaptăm la cerințelor clienților noștri. Trebuie să lucrăm mereu cu produse noi, de cea mai bună calitate. Ochii sunt oglinda sufletului iată de ce realizez efectul în funcție de fizionomia feței și a ochilor clientei. Încerc cât de mult posibil să-mi educ clientele către naturalețe și nu opulență. Am cunoștințe acumulate de la diverse tipuri de seminare, așa că pot realiza efecte de la cat eye, doll, veveriță, natural, wetlook până la kimK look și pot lucra în tehnici diferite.
Extensiile de gene conturează privirea într-un mod senzual și natural. Iată de ce prin aceste proceduri, lash artista corectează armonios defectele feței sau a ochilor.
Procedura de alungire a genelor înfrumusețează privirea, dar trebuie să ținem cont de un lucru foarte important – păstrăm efectul de naturalețe. Tot ce e prea mult strică – această regulă se aplică și în cazul extensiilor de gene. Dimensiunile și volumul neadecvat pot afecta genele naturale”, susține lash artista.
În ultimii cinci ani s-a dedicat doar domeniului frumuseții. În acest timp a învățat că succesul îl obții doar prin comportament frumos și prietenos cu clientele dar și cei din jur.
”Nu știu dacă dețin neapărat o rețeta a succesului, dar consider că: bunul simț, diplomația, empatia față de colegele mele din domeniu și autocritica m-au adus până aici”.
Performanțe
În februarie 2018 am participat la Lash Masters Comference
Martie 2018- PhiLash Academy cours – absolventă a celei mai renumite academii din lume la Milano cu Francesca Nappi – Phi Academy
✔️2019– Am trecut cu succes examenul de Master în cadrul academiei Angel Lash & Brow
✔️ iunie– Lash Competition Timișoara
🏆locul 3 cat. clasic
🏆locul 2 cat 3D volume
✔️septembrie. Lash Masters Conference
• Masterclass – Otto Mitter -Lash Lift- noua generație sub microscop
•Masterclass- Frankie Windows – Evantaie perfecte
•Masterclass- Tabya Tabuica- Twin Lash
•Masterclass- Simona Riciu – Efectul Kim Kardashian
•Masterclass- Alina Ciripoiu- Efectul Eyeliner
✔️septembrie. Simetria Lash Match online Competition
🏆 locul 2 – light volume
🏆 locul 3 – Lash lift
✔️Octombrie- Lash Fest Competition
🏆 locul 3 – 3D volume
🏆 locul 3 – 3D colour volume
✔️ 2020 februarie- Online Beauty Forum
✔️ webinar- Rezistența maximă a extensiilor de gene.
”Funcția de Master mi-a dat șansa să ofer mai departe din cunoștințele mele altor femei. La cursul de gene în cadrul Academiei Angel Lash & Brow, fetele pot învăța tehnica de bază cât și cea de volum. Diferite metode de a forma evantaiul, cum să-și aleagă produsele de calitate, cum să-și scoată în evidență munca prin poze de calitate și tehnici de comunicare cu clienții”.
Păcat cu nu trăim mai multe vieți pentru a afla totul despre domeniul preferat în care vrem să avem succes. Trebuie să ne bucurăm de fiecare zi, care poate deveni o adevărată provocare plină de experiențe inedite – cu condiția să facem totul din pasiune pentru frumos! Așa ca și Crina Andreea.
”Aceasta este o meserie care, dacă este făcută cu pasiune, aduce enorm de multe satisfacții. Ca să reușești în acest domeniu consider că trebuie să fii o persoană dornică de cunoaștere, pentru că este un domeniu care evoluează foarte repede iar noi lash artiștii trebuie să ținem pasul cu tot ce e nou. De asemenea, trebuie să iubești ce faci. Toate lucrurile făcute cu dragoste par mult mai simple și finalul e cel mult așteptat”.
Mereu cu zâmbetul pe buze și dornică să învețe lucruri noi, specialista și-a transformat pasiunea în job-ul preferat prin determinare și atitudine pozitivă.

”Crina Andreea Popa este o persoană foarte timidă și care luptă pentru a ieși din zona de confort zilnic. Ambițioasă și mereu pozitivă, mereu în căutare de lucruri noi și evoluție. Sunt mamă a doi copii și soție, dar și o femeie care aleargă zilnic după visele ei.
Citatul meu preferat vine de la Nicolae Iorga“ înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte“!
“Toate visurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul de a le urma”, spunea Walt Disney. Lash artista Crina Andreea Popa, a pornit în lumea frumuseții de jos … dar a știut să ajungă până la stele prin eșecuri și succese, ori victoriile obținute prin muncă sunt cele mai glorioase!
Vezi galeria foto!
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?