[geot country="Romania"] [/geot]

Cine este câştigătorul Vocea României 2019?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on odnoklassniki
Dragoş Moldovan a fost desemnat de telespectatori câştigătorul Vocea României 2019 şi i-a adus lui Tudor Chirilă cea de-a patra victorie în show-ul de la Pro TV. Originar din Timişoara, tânărul în vârstă de 21 de ani este student la Conservator şi se consideră un om norocos, mai ales după ce a suferit un grav accident, iar medicii nu-i dă dădeau nicio şansă de supravieţuire.

. În finala Vocea României, Dragoş Moldova a ales „Show Must Go On“, de la Queen, a interpretat cu Tiberiu Albu „Still Loving You“, iar alături de antrenorul său a cântat „Cântec prost“.   Dragoş Moldovan, care a impresionat încă de la audiţiile Vocea României, când a întors toate scaunele, are 21 de ani şi este din Timişoara.  

Tânărul mărturiseşte că muzica este pe primul loc în viaţa lui: „Când sunt obosit, cânt, când sunt fericit, cânt. Cealaltă pasiune a mea este dresajul canin şi tot ce înseamnă câini“.   Câştigătorul Vocea României cântă încă din copilărie, iar muzica rock a descoperit-o la vârsta de 7 ani, când cu banii câştigaţi la colindat şi-a cumpărat prima chitară. Deşi părinţii săi nu au legătură cu muzica, tatăl fiind grafician, iar mama funcţionară la Poştă, Dragoş spune că moşteneşte talentul de la bunicul său, care a fost tenor la Opera Română din Timişoara.  

Dragoş a urcat pentru prima data pe o scenă mare în anul 2014, iar în prezent face parte din mai multe trupe. Părinţii, cei mai mari susţinători Tânărul spune că le este profund recunoscător părinţilor, care l-au încurajat întotdeauna şi l-au sprijinit necondiţionat: „Toate succesele mele le dedic părinţilor, care m-au susţinut şi au fost aproape de mine de fiecare dată când am avut nevoie. Orice mi-am dorit, mi-au îndeplinit şi au făcut eforturi uriaşe pentru a mă susţine şi pentru a investi în mine. Pentru asta o să le mulţumesc toată viaţa. Vreau să le mulţumesc şi tuturor celor care mi-au scris şi m-au încurajat în toată această perioadă, chiar nu mă aşteptam să primesc atâtea aprecieri“.

Despre parcursul său în emisiune, Dragoş Moldovan a declarat: „A fost un drum interesant, plin de experienţe, oameni noi şi aventuri. De când am intrat în acest concurs, nu mi-am făcut nicio aşteptare. Am avut emoţii de fiecare dată când am cântat pe scenă. A fost foarte tare să cânt alături de Tudor Chirilă. Un lucru important pe care l-am învăţat la Vocea României este că e foarte important să ne bucurăm de momentele pe care le avem pe scenă atunci, în prezent, în momentul în care se întâmplă. Dacă ar fi să descriu show-ul în trei cuvinte, acestea ar fi: rock, emoţie şi mesaj.

De 14 ani îmi doresc o carieră muzicală, iar de cinci ani cânt şi într-o trupă de rock, care s enumeşte Pandora Rock şi mai am un proiect solo cu numele meu. Eu voi continua să cânt şi după Vocea României.“   A fost în comă, iar medicii nu-i dădeau şanse În urmă cu trei ani, câştigătorul Vocea României a suferit un grav accident de maşină şi a fost la un pas de moarte, însă spune că acea experienţă i-a schimbat în bine viaţa.

„În 2016, am avut un accident cu maşina. Din neatenţie, la doar două luni după ce am luat permisul, am alunecat şi am lovit violent un copac. Am rămas încarcerat şi am intrat în comă. A fost nevoie de două operaţii, una la cap şi una la mână. Faţa mea s-a schimbat puţin… În aceste două săptămâni în care am fost în comă, medicii au fost destul de rezervaţi în privinţa şanselor, dar din fericire am reuşit să le demonstrez contrariul. Mă consider foarte norocos. După accident, viaţa mea s-a schimbat foarte mult. Percepţia mea e alta. Am început să mă bucur mai mult de viaţă şi să preţuiesc orice clipă, să mă bucur de fiecare moment şi să fiu mai recunoscător pentru fiecare lucru pe care îl am şi pentru fiecare reuşită“, afirmă timişoreanul.

Sursa

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS

Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6