Chinezii au deschis în Huanggang, lângă Wuhan, primul spital destinat special persoanelor infectate cu coronavirus. Nu este un spital construit de la zero, aşa cum fac autorităţile din Wuhan, ci este vorba despre o reamenajare a unei clădiri existente.
Muncitorii și voluntarii au finalizat în doar două zile spitalul, transformând o clădire goală într-o facilitate medicală de urgență cu 1.000 de paturi, potrivit autorităților din Huanggang, oraș aflat la aproximativ 75 km de Wuhan.
Primii pacienți cu coronavirus au fost transferați marți la Centrul Medical Regional Regional Dabie din Huanggang, în jurul orei locale 22:30.
Spitalul are o importanță crucială pentru personalul medical din provincia Hubei, copleșit de numărul mare de pacienți.
Un alt spital este construit special de la zero în Wuhan, capitala provinciei Hubei, lucrările urmând a fi finalizate în doar o săptămână. Autorităţile chineze au anunțat că s-au început lucrările la un alt spital, în Zhengzhou, acestea urmând a fi finalizate în zece zile.
Cum arată după patru zile de lucrări spitalul ridicat de la 0 în Wuhan
La doar patru zile de la demararea lucrărilor la spitalul cu 1.000 de paturi din Wuhan în care vor fi tratați pacienți infectați cu coronavirus, lucrările erau deja într-un stadiu avansat.
Fundația spitalului a fost deja realizată, așa cum se vede în imaginile filmate din dronă, publicate apoi de People’s Daily. Pe filmare se văd nenumărate mașini care pleacă și vin pe șantierul care pare un furnicar.
Spitalul Mountain God Fire, numit şi Huoshenshan este situat în suburbiile vestice ale oraşului Wuhan, epicentrul focarului de infecţie provocat de noul tip de coronavirus care a făcut deja 130 victime în China şi a infectat peste 6.000 de persoane.
Ultimul bilanț: 132 de decese, 5.974 de cazuri confirmate
Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat miercuri dimineață că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.
Bilanțul anterior, comunicat marți dimineață, indica 106 de decese și 4.515 de cazuri. Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări: Statele Unite, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Nepal, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.
Noul coronavirus, depistat inițial în orașul Wuhan, este contagios și în perioada de incubație – înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?