div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

“Câteodată trebuie să renunțăm la ceva personal pentru binele unui om aflat la ananghie”. Motivul pentru care fiica interpretei Alionei Triboi și-a donat cosițele.

Fiica cea mai mare a interpretei Aliona Triboi și a actorului Ghenadie Gâlcă a renunțat la cosițe în favoarea unui bob carre – totul în scop caritabil. Din părul Ruxandei se va realiza o perucă care va fi purtată de către o persoană bolnavă de cancer.

Am zis să mai încercăm încă odată experimentul cu donatul cosițelor, deoarece simțeam și o nevoie acută de schimbare de look pentru ea. Am apelat la Doina Cernavca care a intermediat procesul de donație. Știu că va fi de folos persoanelor care suferă de cancer sau de alte maladii care duc la căderea părului, a declarat pentru revista noastră Aliona Triboi.

Ruxanda nu se află la prima experiență. În perioada când era la grădiniță, părinții au decis să-i scurteze părul care era până la genunchi, tot pentru o asemenea campanie.

Prin această acțiune vreau ca ea să înțeleagă, de altfel toată lumea, că e important să renunțăm la unele lucruri, părul lung spre exemplu – pentru un gest frumos și nobil. Dacă pentru noi podoaba capilară e o normalitate, pentru alții este un lux. Din puținul nostru, putem face un om fericit, a adăugat Aliona.

Din păcate, în ultima perioadă, lumea uitat de empatie. Or, dacă noi maturii nu ne gândim la durerea celor suferinzi, nu-i ajutăm, atunci copiii nu au de unde să vadă exemple de bune practici. Cred că fiecare părinte ar trebui să încerce să dezvolte asta în copilul lui. Mai ales în perioada în care trăim noi acum, trebuie să punem accent pe umanism.

Mă bucur că Ruxanda a fost de acord să dea jos cosițele căci îmi este greu să fac două coafuri zilnic, pentru că este și Norica. A renunțat fără regrete, mai ales că au început să curgă complimentele și i-a plăcut. Foarte des își face drum până la oglindă și se admiră minute în șir. Deja ne-am acomodat și noi cu noua ei coafură.

Ruxanda este elevă în clasa a 2-a și este mândria familiei. Fetița le-a moștenit talentul părinților săi iar aceștia nu ezită să ne demonstreze și nouă abilitățile sale muzicale și actoricești.

Aliona, echipa isecrete.com îți mulțumește pentru timpul acordat acestui interviu simpatic! La cât mai multe fapte bune!

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6