div#ast-scroll-top { display: none !important; }
Search
Close this search box.

Câte filme noi se vor turna în 2021? Centrul Național al Cinematografiei a anunțat lista proiectelor care vor primi finanțare.

În acest an, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) va susține financiar opt (8) proiecte din 28 de cereri la concurs. Dintre care patru (4) filme de ficțiune de lung metraj, două (2) documentare de lung metraj, o (1) dezvoltare de proiect de ficțiune și o (1) dezvoltare de proiect documentar.

Proiectul cinematografic care se află în topul ierarhiei dosarelor admise, va reflecta fenomenul – COVID 19. Filmul de ficțiune “pandemia.md” semnat de regizorul și scenaristul Valeriu Jereghi, a acumulat 79,80 de puncte în cadrul acestei sesiuni. Scenariul filmului a fost schițat la începutul anului trecut la solicitarea unor jurnaliști, unde autorul povestește mai multe întâmplări surprinse în perioada de carantină. 

Un alt proiect de ficțiune – “Mario, Maria, Marinel” este despre drama femeii migrante din Republica Moldova. Scenariul și regia este semnat de Violeta Gorgos. Filmul va fi turnat atât în Republica Moldova cât și în Italia, țara care în prezent “găzduiește” cei mai mulți moldoveni.

Majoritatea proiectelor care au trecut în etapa de finanțare vor aduce publicului larg filme cu mesaje sociale.

Un alt film care a trecut în etapa finală – “Daria” în regia lui Ian Onică (o adaptare după opera originală: Thursday Celebration (2001) după Katalin THURÓCZY (Ungaria), prezintă o metamorfoză a comediei într-o dramă psihologică. Are un mesaj pentru generația mai tânără și anume: să prindă la curaj, să fie mai implicați, mai înțelegători cu cei mai în vârstă și să nu le fie frică de bătrânețe, care are și ea farmecele ei…

Echipa formată din Mircea Surdu în calitate de scenarist și Eugeniu Popovici – de regizor, își propune în acest an să filmeze un documentar de lung metraj “Zbor” – despre viața lui Vladimir Beșleagă, care în scurtă vreme împlinește 90 de ani. Aproape un secol – timp în care prin ochii eroului s-au perindat evenimente istorice. V. Beșleagă este un nume marcant pentru cultură românească. În spațiul mediatic sunt multe materiale despre Vladimir Beșleagă, dar nu există încă un film documentar care ar cuprinde toată viața lui.

Premieră pentru concursul din acest an este și proiectul “Un secol de teatru la Chișinău” – un documentar despre Teatrul Național Mihai Eminescu semnat de actualul director al instituției, Petru Hadârcă. În baza unei lucrări științifice, realizată de autorul scenariului și regizorul documentarului de lung metraj, cu dovezi din Arhiva Națională, P. Hadârcă dorește să aducă un omagiu instituției teatrale, care în 2021 va împlini 100 de ani de la fondare. OWH TV Studio este casa de producție care propune un concept inedit pentru acest proiect.

În acest an, CNC va susține financiar două dezvoltări de proiect.

Casa de producție Racketa Production, urmează să dezvolte pe parcursul acestui an, scenariul unui film de ficțiune cu titlul provizoriu “Blestemul Mariei Drăgan” în regia lui Călin Laur, producător Ștefan Nahaba – care va reflecta viața interpretei Maria Drăgan. Această dezvoltare de proiect a acumulat nota maximă din cadrul acestei sesiuni și cele mai multe aprecieri din partea membrilor Comisiei de Selecție a Scenariilor.

Al doilea proiect – “Landing”, semnat de conaționala noastră Xenia Ciuvașeva, stabilită în Germania, reprezentat în concurs de Asociația Obșească MOLDOX, în calitate de producător, urmează pe parcursul acestui an să continue dezvoltarea scenariului propriei autobiografii, fixată pe fenomenul migrării părinților din viața copiilor. Autoarea dezvoltă acest proiect de documentar de mai bine de doi ani și a participat deja la pitchinguri, ateliere și programe de dezvoltare a scenariilor. Republica Moldova, Germania și Serbia se numără printre coproducătorii proiectului aflat în stadiu de dezvoltare. 

Reiterăm, că la concursul de finanțare a proiectelor cinematografice, sesiunea 2021 au participat 28 de proiecte. Dintre acestea, în etapa de evaluare a scenariilor au fost admise 24 de proiecte.

Sursa: https://cnc.md/

Cât de utilă a fost acestă postare?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Rata medie / 5. Numărul de voturi:

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

Dacă ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

TAGS
Știri

Rezultate alegeri prezidențiale în Moldova, turul II: Cine câștigă, potrivit datelor aproape finale

Maia Sandu – 55,26%, Alexandr Stoianoglo – 44,74%. Cel puțin așa arată datele după procesarea a 2210 de procese verbale din cele 2.219, echivalentul a 1.672.614 de voturi.  A fost o răsturnare de situație, după ce candidatul înaintat de PSRM era în față, potrivit anunțării primelor rezultate. Astfel, potrivit informațiilor oferite de Comisia Electorală Centrală

Citește mai mult »
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Scroll to Top
Scroll to Top

https://padslimz.com/pikm7i5a?key=c29da91e5826468ca9f1ce7b6272e8a6