Pasiunea pentru arta croșetatului o are din copilărie, dar tocmai la 35 de ani a înțeles că andrelele îi sunt cele mai bune prietene și vrea să se dedice în totalitate acestei ocupații. Vorbim despre Crina Mirela din județul Buzău, mamă a două fete adolescente.
Croşetatul, o îndeletnicire veche era nelipsită din educaţia unei femei înainte de Revoluţie. Tinerele deprindeau aceste cunoştinţe încă din copilărie. Astăzi se păstrează tot mai puţin din acest meşteşug, însă Crina Mirela dorește să împărtăşească această dragoste prin creațiile sale.
“De profesie sunt croitoreasă, dar nu am cochetat niciodată cu materialele textile, nu m-am gândit niciodată că aș fi putut fi un designer vestimentar! Am lucrat în comerț și am acordat foarte mult timp fetelor mele.
În urmă cu 5 ani am decis că este momentul să fac ceva ce îmi place și care mă împlinește. Mai exact, un proiect de suflet- să mă îndrept spre hand made, însă nimeni nu mi-a fost alături, nu credea nimeni în mine. Până și propria mea mamă m-a descurajat spunând: Doar bunicile croșetează și tricotează!! Prin acele cuvinte m-a ambiționat și mai mult și am mi-am propus să îmi demonstrez mie și celor din jur că, se poate.
Azi nu regret nimic, chiar sunt bucuroasă că mi-am ascultat inima, singurul meu regret este că la scurt timp mama mea a trecut în neființă și nu a mai putut să vadă că am reușit. Dar, consolarea mea e că de acolo de sus mă vede și este mândră de mine“.
„O adevărată delectare și balsam pe suflet”. Crina a avut înclinaţie pentru lucrurile care cer migală, de mică moștenind talentul, de la bunica sa care croşeta toată ziua.
“Eu tricotez din copilărie, de mică eram atrasă de arta lucrului manual, pentru că m-am născut și am crescut într-o zonă de munte, la poalele Penteleului! Acolo femeile se ocupau cu aceste îndeletniciri, iar eu curioasă din fire am învățat să lucrez la andrele, am țesut in acele războaie de țesut, am cusut pe etamină, am încercat tot ce făcea bunica mea! Poate de atunci mi-am și dezvoltat pasiunea pentru lucrul se mână.
La o distanță de 30 ani când mi-am luat din nou andrelele în mână, am știut clar că asta mă reprezintă și de atunci nu am mai renunțat la ele deloc. Dacă mă întrebați despre prima creație, nu vă pot da un răspuns clar. La 7 ani am tricotat o pereche de șosete pe 5 andrele(cred că de fapt aceea a fost prima creație) Mai târziu la 35 ani, prima creație a fost o căciulă croșetată cu personajul Mickey Mouse, iar de acolo a început nebunia“.
“În primul an am lucrat foarte multe costumații personaj, când am postat acea căciulă, prietenii din lista mea de facebook au apreciat-o și au început să vină solicitările, practic era primul pas spre acest proiect. De acolo și numele de Mirela, deși este numele meu nu mă cunoștea nimeni de Mirela, pentru toată lumea eram Crina! Dar teama de a cădea în penibil m-a împins să îmi folosesc celălalt nume și în prezent toate clientele mele mă cunosc ca fiind Mirela!
În portofoliul meu se găsesc doar hăinuțe croșetate /tricotate cu dragoste! Lucrez doar cu materiale de calitate superioară și de aceea mă bucur de foarte multe cliente. Îmi procur firele de la anumiți furnizori din mediul online dar și de pe anumite site-uri din străinătate. De puțină vreme colaborez cu o firmă din Turcia și așa reușesc să primesc fire de calitate superioară“.
Orele se transformă în minute atunci când ia croșeta în mână. Uneori, se trezește dis-de-dimineață pentru a reuși să creeze ce-și dorește.
“Sunt zile când îmi încep activitatea de la ora 7 dimineața și o închei seara după orele 20(cu mici pauze de masă). Dacă am multe comenzi, uit de tot, pentru mine clientul contează foarte tare. Mă străduiesc întotdeauna să fie totul bine, corectitudinea mă reprezintă pe mine ca om. Când intru în atelier sunt în lumea mea, mă deconectez de la tot și dau frâu liber imaginației.
Pentru mine lucrul manual înseamnă un vis împlinit! Înseamnă pasiune, determinare, îndemânare, artă și culoare. Cea mai mare realizare a mea, profesională! Ador firul, croșeta și culoarea, iar atunci când sunt înconjurată de ele, simt că plutesc. Dacă mă întrebați ce stări mă încearcă atunci când creez ceva, vă pot răspunde astfel: Eman fericire prin toți porii. Îmi bate inima foarte tare la finalul fiecărei articol lucrat de mine și aștept cu nerăbdare feedback – ul din partea clientelor mele! Deviza mea este: Îmi place ce fac și o fac de plăcere“!













Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?