În ultima periodă tendințele de frumusețe tind să favorizeze pielea impecabilă, culorile moi ale obrazului și culoarea lucioasă a buzelor naturale, multe dintre ceea ce stabilește frumusețea holistică este că există un accent deosebit asupra îngrijirii de sine. Specialiștii din acest domeniu promovează regimuri consecvente de îngrijire personală, care includ bunul simț, obiceiuri alimentare sănătoase, hidratare și alegerea coerentă a produselor de skin care.

Basarabeanca Mariana Moldovan, este licențiată în frumusețe holistică și practică această activitate în sudul Franței. Tânăra promovează modul holistic în frumusețe și este și autoarea unui ghid practic de beauty.
Care sunt provocările unui beauty specialist?
Probabil, convingerea clienților că un produs de îngrijire le poate face mai mult rău decât bine, este cea mai mare provocare. Per general, mă bucur mult, că lumea este din ce în ce mai informată și devine serioasă atunci când este vorba de un mod de viață sănătos – ceea ce constă nu doar din alimentație, ci și de rutina de frumusețe și sănătate mintală.
Clienții se bucură când un specialist le poate alege, în mod personalizat, produsele corecte și îi ajută să obțină rezultatele dorite. Alte provocări pentru mine ar fi faptul că mai toți clienții 40+ sunt sceptici când vine vorba de abordarea holistică a frumuseții.
Cât de pregătită este lumea pentru a adopta acest stil de frumusețe?
Nu pot să îi pun pe toți într-o categorie. Însă din propria experiență știu că persoanele care deja duc un mod de viață sănătos, iubesc să aibă grijă de corp prin consumarea de suplimente, apelează la nutriționist, sesiuni de meditație sunt cointeresați de a avea în rutina proprie și produse de frumusețe de calitate pe care le utilzează zilnic. Deseori ajung să le aleg până și praful de spălat.
Pentru persoanele care nu sunt cointeresate de modul sănătos de viață, care continuă să mănânce fast-food, evident că puțin le pasă de ce ingrediente se regăsesc în rutina lor de frumusețe. Pentru mine, alegerea produselor sănătoase este o formă de iubire de sine, în mod special pentru femei. Deseori aplicarea serumurilor și cremelor devine o escapadă și un mod de relaxare zilnică.
Informat deci protejat!
Bazați-vă pe cunoștințele proprii atunci când faceți alegeri în materie de produse de frumusețe și nu credeți promisiunele de pe ambalaj. Cele mai bune produse de îngrijire nu au avut nici vedete în spate să le promoveze, nu au apărut nici în reviste faimoase și nici nu au promis nimic.

Ce își dorește Mariana Moldovan acum în prag de an nou?
Să fiu bine, sănătoasă, împlinită, fericită doar în așa mod voi putea face, prin propriul exemplu, lumea mai bună și îmi voi lăsa amprenta într-un mod pozitiv. Mereu am fost motivată de a face o schimbare pozitivă în societate – aceea de a pregăti un viitor mai frumos și sănătos generațiilor noi.
Dragă Mariana, echipa revistei noastre îți mulțumește pentru sfaturi și îți urează un An Nou plin cu de toate!
Cât de utilă a fost acestă postare?
Faceți clic pe o stea pentru a evalua!
Rata medie / 5. Numărul de voturi:
Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.
Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!
Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?